2004 - ANUL PRELUĂRILOR PE PIAŢA VINULUI SPUMANT?  Acţionarii "Faber" vor să înghită concurentul "Zarea"

RODICA ORJANU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 8 martie 2004

"Cocor" SA, "Karom Trading Import-Export" şi o persoană fizică au lansat o ofertă de preluare a peste 40% din compania "Zarea"

"Karom Trading Import-Export" este parte interesată pe piaţa vinului, fiind implicată în societatea care produce marca "Faber"

Nemţii de la "Henkel & Sohlein Group" au preluat marca "Angelli"

Un investitor american este interesat de "Spumante Silvania"

Acţiunile producătorului de şampanie "Zarea" Bucureşti sînt dorite de trei investitori, care au lansat, la sfîrşitul săptămînii trecute, oferte publice de cumpărare pentru un pachet de pînă în 50% din titlurile companiei. Cel mai bun preţ l-a oferit "Karom Trading Import-Export" care a anunţat 2.250 de lei/acţiune, în timp ce "Cocor" Bucureşti oferă 2.220 lei/acţiune, iar, cel de-al treilea investitor, Mihaela Buzatu, a anunţat 2.110 lei/acţiune. Preţurile oferite de cei trei investitori sînt mai scăzute, însă, decît cele la care titlurile "Zarea" pot fi cumpărate prin intermediul pieţei Rasdaq. Ultima tranzacţie, din 5 martie 2004, a fost realizată la cursul de 3.000 lei/acţiune. Preţul oferit de cei trei investitori este şi mai scăzut raportat la valoarea contabilă, chiar şi fără actualizarea valorii activelor societăţii. Conform datelor financiare raportate de "Zarea" la jumătatea anului trecut, valoarea contabilă a acţiunilor producătorului bucureştean de spumante era de 3.573 lei/acţiune.

Dacă va cîştiga "Karom Tra-ding", atunci, probabil că ar tre-bui sa notifice Consiliului Concurenţei preluarea pachetului de acţiuni, deoa-rece com-pania este implicată şi pro-ducătorul mărcii de vin spumant "Faber". Faptul nu este, însă, sigur, deoarece pro-ducătorul mărcii "Faber" s-ar putea prevala că nu este direct implicat în preluare, ci doar prin intermediul unui distribuitor.

Surse din piaţa de capital susţin că cei trei investitori au preferat să lanseze oferte publice de cumpărare pentru un pachet mai mic de 50% din acţiunile "Zarea", tocmai ca să nu fie operată reevaluarea activelor companiei. Pentru ofertele publice de preluare, legislaţia în vigoare obligă la corelarea preţului cu valoarea activului net unitar reevaluat (observaţia noastră nu intenţionează să susţină filososfia legislaţiei, ci că norma este stupidă, de vreme ce poate fi ocolită). Surse din piaţă susţin că nu este exclus ca ofertele celor trei investitori să fie modificate în zilele următoare.

De altfel, Aurel Beşliu, preşedintele "Cocor" Bucureşti, singurul investitor, care ne-a răspuns pînă la închiderea ediţiei, ne-a declarat că intenţionează să îşi îmbunătăţească oferta, după ce, vineri, firma "Karom Trading" a avansat un preţ mai mare pe acţiune. Aurel Beşliu a precizat că "Zarea" se află în atenţia societăţii "Cocor" încă de acum şase ani, însă conducerea producătorului de şampanie nu a fost de acord cu vînzarea pachetului majoritar. Planurile domnului Beşliu ţintesc îmbunătăţirea activităţii fabricii "Zarea", aducînd-o la standarde europene.

Preşedintele "Cocor" a precizat că, dacă va fi de vînzare, atunci intenţionează să achiziţioneze şi pachetul de 40,047%, deţinut de APAPS la "Zarea" Bucureşti. Surse din piaţa de capital susţin că, pentru unii investitori, mai interesante sînt spaţiile comerciale şi activele deţinute de "Zarea", decît marca în sine. Din datele noastre, firma "Karom Trading" - deţinută de Emil Popescu (86%) şi Dumitru Toşa (14%)- este implicată deja pe piaţa vinurilor spumante (şi nu numai). "Karom Trading" deţine 44% din "Karom Drinks" SRL (compania care produce, în ţara noastră, marca "Faber"). De altfel, cei doi asociaţi fac parte şi din managementul "Karom Drinks", societate la care pachetul majoritar este deţinut de compania germană "Schloss Wachenheim", înfiinţată în 1888. Firma "Astese Production" SRL, care a deţinut pînă de curînd marca "Angelli", a fost implicată direct în acţionariatul "Zarea" cu 5%, însă şi-a vîndut pachetul către Mihaela Buzatu, în toamna anului trecut. Potrivit surselor noastre, în acţionariatul "Zarea" a mai rămas doar Radu Şerban Cocoş, unul din administratorii "Astese Production", cu o pondere de sub 5%, după ce, în octombrie, şi-a vîndut tot către către Mihaela Buzatu, mare parte din acţiuni.

Anul 2004 pare să fie astfel unul al preluărilor pe piaţa vinurilor spumante, după ce, recent, producătorul german "Henkell & Sohlein Group" a achizţionat (pentru circa 11 milioane de dolari) firma "Astese Production", care deţine marca "Angelli", iar, potrivit unor surse din APAPS, un investitor american este interesat să preia "Spumante Silvania" Sălaj, la care 82% din actiuni se află, încă, în proprietatea statului.

"Zarea" deţine un capital social de 16,49 miliarde de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 1.000 lei. Activitatea societăţii a înregistrat o scădere în primul semestru al anului trecut, profitul diminuîndu-se de la 131,4 miliarde de lei (la sfîrşitul semestrului I din 2002) la 4,56 miliarde de lei. Datoriile companiei la jumătatea anului trecut s-au ridicat la 19,8 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb