2019 - un an de nelinişte globală

Anul 2019 ar putea fi catalogat drept cel mai perturbat an din politica globală de la căderea zidului Berlinului în 1989 şi, ulterior, implozia fostei Uniuni Sovietice, apreciază analiştii străini.

Este puţin probabil ca factorii care au generat tulburările globale în 2019 să fie extirpaţi, arată aceştia. Mai degrabă, scenariile ilustrează că situaţia se poate înrăutăţi în faţa unei economii globale încetinită de diverse clinch-uri la nivel înalt.

• Washington - factor perturbator

De-a lungul istoriei, scurte de altfel, America a fost recunoscută drept forţă de stablizare la nivel global. Însă administraţia Trump a reuşit să întoarcă acest statut la 180 de grade, iar acum Washingtonul nu este altceva decât un perturbator prin abandonarea acordurilor internaţionale. Acestea includ Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi Acordul cuprinzător şi progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP), în prealabil Parteneriatului Trans-Pacific (TPP), vizând liberalizarea comerţului Asia-Pacific. SUA s-au retras, de asemenea, din Planul Comun Cuprinzător de Acţiune (JCPOA) care a îngheţat ambiţiile nucleare ale Iranului.

Descotorosirea Washington-ului de acordul JCPOA şi reimpunerea sanc­ţiunilor dure asupra Iranului au destabilizat şi mai mult cea mai volatilă regiune din lume.

Toate acestea şi multe altele, inclusiv un conflict comercial nerezolvat între SUA şi China, garantează practic că 2020 va fi definitoriu pentru fragila ordine globală, estimează experţii străini.

• Lumea este într-o formă mai proastă decât în timpul crizei financiare

Criza financiară globală din 2007-2008 a fost o perioadă de incertitudine accentuată, întrucât sistemul financiar global a cedat. Dar, în majoritatea cazurilor, peicolul s-a limitat la decizii particulare ale guvernelor sau reglementări ale instituţiilor de creditare internaţionale.

Criza financiară nu a alimentat tulburările globale pe scară largă, întrucât economia globală care se afla în stare de şoc a dat piept cu un cadru de reglementare care a eşuat lamentabil, iar atenţia a fost concentrată pe revenirea pe linia de plutire.

În 2019, povestea s-a schimbat dramatic.

Protestele în masă faţă de "beneficiile" globalizării, însoţite de încetinirea încrederii în modelul democratic, contestă presupunerile pe care se sprijină sistemul capitalist liberal occidental. Astfel, aceste nemulţumiri alimentează protestele împotriva ordinii stabilite în locuri îndepărtate precum La Paz, în Bolivia şi Beirut, în Liban. Corupţia endemică este din ce în ce mai mare.

Dacă facem o trecere în revistă a tulburărilor declanşate la nivel global, atunci observăm că în marea majoritate a cazurilor ruptura se declanşează când oamenii nu mai consideră benefică perioada îndelungată de expansiune economică globală.

În ianuarie, Oxfam (n.r. confederaţie formată din 19 organizaţii caritabile independente care se concentrează pe atenuarea sărăciei globale, fondată în 1942 şi condusă de Oxfam International) a raportat că avuţia celor mai bogate 26 de persoane din lume era similară cu totalul averii deţinute de jumătate din clasa cea mai săracă a populaţiei de pe glob.

Miliardarii şi-au crescut averile combinate cu 2,5 miliarde de dolari pe zi în 2018, în timp ce bogăţia relativă a celor mai săraci 3,8 miliarde de oameni a scăzut cu 500 de milioane de dolari pe zi.

Decalajul bogat-sărac se extinde în întreaga lume până la punctul în care nu o să mai fie posibil să se argumenteze că un model de creştere economică care avantajează doar anumiţi terţi mai poate fi sustenabil pentru restul, reiese din analizele specialiştilor.

• Inegalitate şi furie

Profesorul Henry Carey de la Universitatea de Stat din Georgia a identificat o serie de caracteristici comune în ceea ce priveşte tulburările de la nivel global. Acesta a subliniat: Fiecare protest din acest val mondial are propria sa dinamică şi cauză locală. Dar, de asemenea, împărtăşesc anumite caracteristici: alimentaţi de creşterea inegalităţii, corupţia şi creşterea economică lentă, cetăţenii mâhniţi din întreaga lume solicită încetarea corupţiei şi restabilirea statului de drept democratic.

Carey indică faptul că, pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai urbanizată, oraşele supraaglomerate reprezintă cercul de foc într-un val global de tulburări.

În 1950, existau doar două mega-oraşe cu populaţii de 10 milioane sau mai mult - zona metropolitană din New York şi Tokyo. Astăzi, există 25 de astfel de mega-oraşe.

Dintr-o populaţie mondială de 7,7 miliarde de oameni, 4,2 miliarde, sau 55%, locuiesc în oraşe şi în alte aşezări urbane. Alte 2,5 miliarde se vor muta în oraşe din ţările sărace până în 2050, potrivit unui raport al ONU.

Cu alte cuvinte, sărăcia, crima organizată, traficul de droguri şi toate celelalte degenerări asociate cu un mediu urban sărăcit vor deveni mai puţin gestionabile, pe măsură ce supraaglomerarea se înrăutăţeşte în oraşe, unele dintre ele devenind mahalale urbane.

Carey mai menţionează: "Ignorate de administraţiile municipale, aşezările urbane supraaglomerate nu au, de obicei, salubritate, apă potabilă curată, energie electrică, instalaţii de îngrijire sanitară în şcoli [...] Aceste nedreptăţi îi supără pe cei mai mulţi dintre protes­tatarii de astăzi. De la Quito la Beirut, marginalizarea extremă a atâtor persoa­ne care trăiesc în locuri disfuncţionale mari şi periculoase s-a soldat cu tulburări mortale".

În aceste condiţii, nu este întâmplător faptul că America Latină, cu cea mai lentă creştere economică din lume şi cea mai evidentă inegalitate, a explodat în cele mai îndelungate proteste violente.

În Chile, unde nemulţumirile economice s-au transformat în zile întregi de proteste în masă, participarea la summit-ul de cooperare economică Asia-Pacific a fost abandonată din cauza preocupărilor de securitate naţională.

În Bolivia, preşedintele populist Evo Morales a fost forţat să demisioneze din funcţie şi să plece din ţară în timpul unor tulburări urbane în masă.

În Haiti, protestele împotriva corupţiei, lipsa locurilor de muncă şi sărăcia extremă au paralizat funcţionarea statului luni întregi.

În ţări precum Ecuador, Peru şi Venezuela, atât corupţia cât şi eşecurile guvernului de a furniza servicii de bază au determinat proteste fără precedent.

În Franţa încă sunt prezente protes­te în masă faţă de încercările nereuşite ale preşedintelui Emmanuel Macron de a revigora economia ţării.

În Spania, zeci de mii de protestatari ai Cataloniei au ieşit pe străzile din Barcelona împingând Madridul într-un impas decizional.

În Rusia, demonstraţiile sporadice împotriva corupţiei oficiale au devenit o normalitate.

În Hong Kong, centrul demonstraţiilor îl reprezintă nemulţumirile economice. Diferenţele de avere din Hong Kong sunt obscene.

• Tulburările climatice

Pe tot globul, tulburările climatice reprezintă un numitor comun şi este probabil să devină o problemă pentru tot mai multe guverne.

Într-un studiu al mişcărilor de protest, Instituţia Brookings a constatat că multilateralismul a înflorit, PIB-ul global a crescut şi procentul de persoane care trăiesc în sărăcie absolută a scăzut constant după căderea Zidului Berlinului în 1989.

Paradoxal, aceasta a fost o epocă ce a semănat şi seminţele provocărilor actuale. Evoluţia tehnologiei şi a globalizării, stimulate de barierele comerciale mai scăzute, au sporit PIB-ul global, dar au dus şi la dislocarea mijloacelor de trai ale clasei mijlocii în multe societăţi occidentale.

Studiul concluzionează: democraţiile se pierd pe plan internaţional pentru puterile autoritare concentrate să rupă stăpânirea acestor democraţii asupra ordinii internaţionale.

Acest lucru nu este ajutat de o administraţie din Washington care a cedat teren dictaturilor autoritare într-un moment de tulburări globale în care o conducere stabilă occidentală a fost mai mult decât necesară.