Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a primit de la 21 de bănci oferte de participare la programul "Prima Casă". Acestea totalizează circa 1,3 miliarde de euro, aproape dublul plafonului stabilit de guvern pentru acest an, BCR şi BRD solicitând cele mai mari alocări, potrivit Mediafax.
Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, a declarat: "Am primit oferte de la 21 de bănci (faţă de 19 instituţii care au participat anul trecut la program - n.r.). Carpatica şi RIB sunt noile intrate în program. După părerea mea, propunerile unora dintre instituţii sunt cam optimiste. Dat fiind că propunerile depăşesc bugetul stabilit pentru acest an, de 700 milioane de euro, vom face o redistribuire pro-rata, adică vom reduce proporţional fondurile propuse de bănci, până vom atinge nivelul limită".
El a arătat că ofertele BCR şi BRD sunt cele mai mari, cu 400 milioane de euro, respectiv 300 milioane de euro.
În ceea ce priveşte comisioanele propuse de instituţiile bancare, Şaramet a menţionat că toate ofertele s-au încadrat în limita stabilită de lege, în unele cazuri fiind propuse chiar costuri uşor mai mici.
Creditele prin "Prima Casă" au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.
Potrivit modificărilor programului adoptat de Guvern în luna februarie, creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin "Prima Casă" va fi garantat în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.
Anterior modificării, creditele bancare contractate prin acest program pentru locuinţe, indiferent de anul construcţiei, au fost garantate de stat în limita a 60.000 euro.