21 de companii retrag de pe internet conţinut considerat obscen şi ofensator de către autorităţile indiene

F.A.
Internaţional / 6 februarie 2012

Google, Facebook, Yahoo! şi alte companii cunoscute din mediul online au fost până la urmă de acord să retragă de pe site-urile lor din India materiale considerate a incita la ură diverse comunităţi religioase, scrie Reuters. După mai multe procese, 21 de companii au fost de acord să facă inaccesibil accesul utilizatorilor la anumite materiale, mai ales imagini, care ar putea fi considerate obscene şi ofensatoare de către hinduşi, musulmani sau creştini.

Totul a pornit de la petiţia unui musulman pe nume Mufti Aizaz Arshad Kazmi care susţinea că marile companii de internet găzduiesc conţinut care incita la ura intre religii, lucru absolut intolerabil. La finalul anului 2011, ministrul indian al Comunicaţiilor s-a întâlnit cu cei de la Google, Facebook, Microsoft, Yahoo! şi alte companii, anunţându-i că guvernul va introduce reguli prin care conţinutul sensibil din punct de vedere religios să nu mai apara pe internet.

Companiile au spus ca au retras de pe internet conţinutul sensibil, însă instanţa spune că vrea o dovadă scrisă în acest sens, în cel mult 15 zile.

În India, sub o zecime dintre cei 1,2 miliarde de locuitori au acces la internet.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb