ASCENTA, divizia de consultanţă şi servicii IT a Softwin a finalizat programul de training şi specializare pentru 25 de angajaţi, aceştia obţinând certificarea internaţională SAP. Programul de pregătire, denumit "Dezvoltarea competenţelor de consultanţă în software din piaţa românească - Training SAP la Softwin" a fost derulat de ASCENTA, în parteneriat cu una dintre cele mai importante companii de instruire din Germania, WBS TRAINING, furnizor acreditat SAP, cu o experienţă de peste 20 de ani în traininguri şi implementări de soluţii ERP (Enterprise Resource Planning).
Cursurile s-au desfăşurat pe parcursul a 10 luni şi au vizat dezvoltarea competenţelor în domenii ce ţin de tehnica avansată şi consultanţă pentru sisteme software integrate, pe diverse module de ERP: SD, MM, FI/CO, HR si Middleware - Portal / NetWeaver.
Proiectul a beneficiat de un buget de aproximativ 100.000 de euro şi a fost finanţat prin linia de fonduri nerambursabile a Programului Naţional PHARE 2005, Coeziune Economică şi Socială, componenta Dezvoltarea Resurselor Umane, "Promovarea învăţării continue pe parcursul întregii vieţi pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă".
"Iniţierea acestor proiecte de training pornesc din nevoia adaptării consultanţilor la cerinţele mereu în schimbare ale mediului de afaceri. Utilizarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor avansate de implementare a soluţiilor SAP vor fi generalizate la nivelul tuturor consultanţilor ASCENTA, astfel încît toată echipa să lucreze în condiţiile impuse de acest demers", a declarat Horaţiu Berdilă, director general ASCENTA.
WBS TRAINING GERMANIA este furnizor acreditat SAP, avand o îndelungă experienţă în traininguri pentru soluţii ERP. WBS TRAINING este una din cele mai importante companii de training din Germania, având peste 100 de consultanţi angajaţi şi peste 50 de proiecte active în aria de structuri de fonduri de finanţare ale Uniunii Europene: Leonardo Da Vinci, Socrates, Fondul Social European.
ASCENTA este brandul sub care activează, din noiembrie 2006, divizia de consultanţă IT şi soluţii software specifice din cadrul grupului Softwin. Misiunea ASCENTA este de a oferi consultanţă IT pe procese de business şi soluţii integrate companiilor şi instituţiilor din domeniile: administraţie publică, asigurări, financiar-bancar, logistică-distribuţie, manufacturing, retail, telco şi utilităţi.
ASCENTA este o divizie cu peste 100 de specialişti de top: consultanţi, dezvoltatori, project manageri, specialişti de calitate. ASCENTA continuă experienţa de peste 16 ani a Softwin în domeniu şi îşi propune să devină o forţă pe piaţa regională a soluţiilor complexe de business bazate pe IT.