Numărul cazurilor de COVID-19 cu varianta Omicron confirmate în Danemarca a crescut astăzi cu 78, ajungând la 261 în această ţară, au anunţat autorităţile sanitare daneze, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
Din cele 261 de cazuri, 73 au fost detectate prin secvenţierea genomului, iar celelalte printr-un tip de test PCR care este suficient de sigur încât să poată fi considerat la fel de eficient ca secvenţierea, explică Institutul Serologic danez.
Directorul acestui institut, Henrik Ullum, a declarat că există deja lanţuri de infectare între persoane care nu au călătorit şi nu au avut contact cu altele care au călătorit în ţări africane unde a fost semnalată iniţial această nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2. El a avertizat că această înmulţire a infectărilor cu varianta Omicron este ''îngrijorătoare''.
Danemarca se numără printre ţările europene care îşi testează cel mai mult populaţia - atât prin teste PCR cât şi teste antigen - şi care de asemenea efectuează numeroase secvenţieri.
Varianta Omicron provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare, care mai trebuie confirmate de cercetători, sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.