2Performant lansează AliExpress în platforma sa de marketing afiliat

S.B.
Piaţa de Capital / 17 august 2021

Dorin Boerescu, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie 2Performant

Dorin Boerescu, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie 2Performant

Compania de tehnologie 2Performant, listată pe piaţa AeRO a BVB (simbol bursier 2P), lansează AliExpress în platforma sa de marketing afiliat, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

2Performant a încheiat un parteneriat cu Admitad, o reţea de afiliere prezentă pe pieţele din Europa, Asia şi America de Sud şi vânzări de peste 5 miliarde de dolari anul trecut, prin care are acces la toate cele 2.000 de programe de afiliere ale acesteia, la nivel global. AliExpress este primul program lansat de 2Performant prin acest parteneriat cu Admitad.

Programul de afiliere AliExpress din 2Performant.com este un program global, prin care afiliaţi din întreaga lume vor putea colabora cu celebrul marketplace, parte din Alibaba Group, care numai în ultimul an fiscal a generat vânzări în valoare de peste 1,2 trilioane de dolari şi are peste 1 miliard de consumatori activi. Totodată, acest program nou din platforma 2Performant.com aduce oportunităţi mari pentru afiliaţii români prezenţi în reţea, care pot astfel să facă marketing afiliat şi se pot dezvolta pe orice piaţă din lume, cu ajutorul tehnologiei puse la dispoziţie de 2Performant.

Compania informează că urmează să lanseze în platforma sa şi alte programe ale unor branduri mari din ecommerce-ul global, atât prin parteneriatul cu Admitad, cât şi prin viitoare parteneriate cu alte reţele de afiliere, ca parte din strategia sa de extindere pe pieţele internaţionale. Odată cu aceste lansări, 2Performant va începe recrutarea de afiliaţi din alte pieţe europene, ca bază a extinderii internaţionale a companiei.

"2Performant face un pas important în expansiunea sa pe alte pieţe prin listarea AliExpress, un nume important în comerţul online global, cunoscut şi în România în rândul publicului larg. Extinderea şi creşterea 2Performant se realizează prin tehnologie, mai exact prin integrări tehnice, prin care aducem branduri mari din e-commerce-ul internaţional în platforma noastră de marketing afiliat. Am căutat un partener care să ne ofere condiţii bune de business şi prin care să lansăm branduri mari în reţea, a fost un proces de durată, dar acum lansăm AliExpress prin integrarea cu Admitad, care în timp va genera rezultate bune pentru companie. Este unul dintre proiectele-cheie din business-ul 2Performant de anul acesta, prima lansare dintr-o serie pe care o avem în plan în cadrul parteneriatelor cu reţele de afiliere. Prin investiţiile din majorarea de capital pe care am realizat-o pe Bursa de Valori Bucureşti vom putea continua şi accelera procesul prin care aducem branduri mari în 2Performant.com", a declarat Dorin Boerescu, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie 2Performant.

Parteneriatele cu jucători internaţionali din piaţa de afiliere, precum cel realizat cu Admitad, reprezintă una dintre principalele rute de creştere pentru 2Performant în perioada următoare, pentru care compania a realizat o majorare de capital social cu aport în numerar pe Bursa de Valori Bucureşti. În cadrul operaţiunii, 2Performant a atras investiţii în valoare de peste 5,3 milioane de lei, prin care va accelera proiectele de creştere şi consolidare deja demarate.

Fiind unul dintre cele mai mari marketplace-uri online din lume, AliExpress va oferi afiliaţilor accesul la un program global, pe 200 de pieţe din întreaga lume, cu plata la aprobare a comisioanelor. AliExpress a fost lansat în 2010 şi este parte din gigantul Alibaba Group, companie multinaţională de tehnologie specializată în comerţ electronic, retail, internet şi tehnologie. În campania de Single's Day din 2020, cel mai mare eveniment global de shopping care durează 11 zile, Alibaba Group a intermediat vânzări în valoare de 74,1 miliarde de dolari. Prin comparaţie, valoarea estimată a pieţei de e-commerce din România în 2020 este de 5,6 miliarde de euro. Admitad, partenerul internaţional prin care 2Performant lansează programul de afiliere AliExpress, este o reţea de afiliere prezentă pe pieţele din Europa, Asia şi America de Sud, cu 2.000 de programe de afiliere şi peste 800.000 de afiliaţi. În 2020, Admitad a intermediat vânzări în valoare de peste 5 miliarde de dolari.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ...

    1. Ce ar fi putut cineva comenta atat de grav la acest articol de a fost eliminat conform regulamentului? Banuiesc ca nu cineva care detine 2p

      Chinezarie, chinezarie, chinezarie ...

      tu cind ai scris de trei ori cuvantul chinezarie

      inseamna ca ai folosit tehnologia numita chinezarie

      ia fa-ti invetarul la chinezarii in casa 

      Mi-am facut inventarul celor care se comporta precum niste robotei chinezesti stricati: mi-a iesit inca o chinezarie in plus. Sa te asez langa bibelouri?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb