4 tendinţe de pe piaţa valutară care vor influenţa economia globală în 2023

M.C.
Macroeconomie / 5 ianuarie 2022

4 tendinţe de pe piaţa valutară care vor influenţa economia globală în 2023

Anul 2023 se preconizează a fi o perioadă plină de provocări, arată un comunicat remis redacţiei. Criza energiei continuă să afecteze Europa, nivelul inflaţiei se va menţine ridicat până în 2024, iar scenariul unei recesiuni economice pare iminent. Este de aşteptat ca piaţa valutară să reacţioneze la aceşti factori prin accentuarea volatilităţii cursurilor de schimb, cu efecte negative asupra situaţiilor financiare ale companiilor. Analiştii iBanFirst, unul dintre cei mai mari furnizori de schimb valutar şi plăţi internaţionale din Europa, explică principalele tendinţe care vor influenţa economia globală, precum şi activitatea importatorilor şi exportatorilor în 2023.

1.Volatilitatea monetară schimbă jocurile competitive

Potrivit sursei, volatilitatea cursului de schimb valutar are un impact direct asupra condiţiilor economice generale şi, în special, asupra lanţului de aprovizionare. Iar Statele Unite ale Americii ar putea fi cele mai afectate în decursul acestui an. De exemplu, cu o asemenea scădere a yenului în raport cu dolarul (minus 14 % de la 1 ianuarie), a devenit mult mai ieftin să produci în Japonia decât în Statele Unite, în timp ce, în trecut, producţia în Japonia era mai scumpă comparativ cu SUA. Dacă această situaţie se va menţine, va conduce probabil la o relocalizare a unităţilor de producţie în proximitatea clienţilor.

În contextul în care volatilitatea din piaţa valutară tinde să se accentueze, analiştii iBanFirst recomandă firmelor româneşti să adopte măsuri de protejare împotriva riscului valutar, pentru a-şi menţine avantajul competitiv pe pieţele internaţionale.

"Volatilitatea pieţei valutare este departe de a fi o problemă a multinaţionalelor. Aceasta poate afecta orice companie, indiferent de dimensiune, care are operaţiuni transfrontaliere. Implementarea unei strategii de gestionare a riscului valutar ar trebui luată în considerare de o companie în următoarele situaţii: fie aceasta îşi facturează exporturile sau costurile aferente activităţii în valută (filiale, salarii etc.), plăteşte pentru mărfurile sau serviciile importate în valută sau are angajamente de achiziţii faţă de furnizorii străini", afirmă Alin Latu, Country Manager iBanFirst România.

2.Lichiditatea USD, factorul subiacent

Evoluţia lichidităţii USD este de o importanţă capitală, având în vedere că operăm într-o lume centrată în jurul dolarului. Aceasta influenţează profund direcţia economiei şi a activelor financiare. Există mai multe moduri de a calcula lichiditatea USD. O practică obişnuită constă în urmărirea evoluţiei masei monetare în USD în principalele economii.

Lichiditatea USD a atins un nivel record în perioada Covid, băncile centrale deschizând masiv robinetul de creditare. Însă lucrurile s-au schimbat de atunci. Revenirea inflaţiei a forţat băncile centrale să adopte o politică monetară mai restrictivă. Chiar şi Banca Japoniei, care a stat deoparte multă vreme, a semnalat că ar putea să se îndepărteze de politica monetară ultra-relaxată pentru a combate nivelul ridicat al inflaţiei. Acest lucru duce la o contracţie a lichidităţii USD: "Potrivit estimărilor noastre, lichiditatea USD a revenit acum la nivelurile atinse în 2015, când China a devalorizat yuanul. Având în vedere că inflaţia nu va dispărea peste noapte, obligând astfel băncile centrale să rămână prudente pentru o perioadă destul de lungă de timp, este de aşteptat ca această contracţie să se menţină cel puţin pe termen scurt, însemnând T1 sau chiar T2 al anului 2023", adaugă Alin Latu.

3.O gură de oxigen pentru ţările emergente: deprecierea pe termen scurt a dolarului

După maximul ultimilor 10 ani, atins la sfârşitul lunii septembrie 2022 (în jurul valorii de 114), indicele dolarului urmează o tendinţă descendentă accentuată. Aceasta este o veste bună pentru începutul anului 2023 deoarece un dolar puternic are un impact net negativ pentru economia globală. Potrivit Fondului Monetar Internaţional, aproximativ jumătate din totalul împrumuturilor transfrontaliere şi al titlurilor de creanţă internaţionale sunt denominate în dolari americani. Pieţele emergente sunt, de obicei, cele mai vulnerabile, în special sectorul corporatist privat, care tinde să aibă un nivel ridicat de datorii denominate în dolari. Pe măsură ce ratele dobânzilor la nivel mondial cresc, condiţiile financiare s-au înăsprit considerabil pentru multe ţări. Un dolar mai puternic nu face decât să accentueze aceste presiuni, în special pentru unele pieţe emergente care prezintă deja un risc ridicat de îndatorare, subliniază sursa citată.

4.Perechea euro/dolar, un nou scenariu

De asemenea, în mai puţin de trei luni s-a schimbat drastic şi scenariul monedei euro. La sfârşitul lunii septembrie 2022, perechea euro/dolar a atins cel mai scăzut punct din ultimii 20 de ani, în jurul valorii de 0,95, în corelaţie cu vârful indicelui dolarului. În prezent, aceasta tranzacţionează în intervalul 1,05 - 1,07. Acest lucru nu este complet surprinzător. Atunci când poziţia netă faţă de euro este foarte mare - a se vedea în graficul de mai jos, care arată poziţionarea traderilor FX la sfârşitul lunii septembrie 2022 - de obicei urmează o revenire puternică.

În acest caz specific, revenirea a fost alimentată de măsurile de politică monetară adoptate de Banca Centrală Europeană, precum şi de alţi factori (de exemplu, criza energetică din Europa nu este atât de gravă pe cât se aştepta). Pe termen scurt şi mediu, cel mai probabil va continua să domine sentimentul pozitiv. Însă perechea euro/dolar trebuie să acumuleze mult momentum pentru a se îndepărta de zona 1,0775, care serveşte drept punct de rezistenţă . Acest lucru ar putea fi complicat în absenţa unor mişcări reale ale pieţei în următoarea perioadă, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb