Aproape 40 de proiecte cu o valoare totală de 42 de milioane de euro au fost deja depuse de Primăria municipiului Galaţi, într-o primă fază, pentru finanţare în cadrul PNRR. Este vorba despre proiecte ce vizează renovarea şi/sau consolidarea unor foste cinematografe, a Palatului Simion Gheorghiu, a fostului centru de recoltare din Ţiglina, a clădirii din Str. 1 Decembrie 1918 nr. 25, precum şi a multor unităţi de învăţământ.
"Valoarea estimată a acestor prime proiecte este de peste 42 de milioane de euro şi urmează etapa de evaluare la autoritatea de management. În paralel vom derula toate procedurile necesare pentru ca atunci când vom obţine finanţări, lucrările să poată demara foarte repede. Continuăm astfel obiectivul de modernizarea şi dezvoltare a oraşului cu finanţare europeană", a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.
De asemenea, într-un comunicat emis de Biroul de Presă, reprezentanţii Primăriei informează faptul că aproape jumătate dintre proiecte vizează investiţii în unităţile de învăţământ din oraş.
"Primăria continuă astfel amplul program de modernizarea unităţilor de învăţământ din oraş, aproape 20 dintre proiecte fiind pentru renovări de grădiniţe şi şcoli. De asemenea, un proiect vizează consolidarea şi eficientizarea clădirii emblematice a Palatului Simion Gheorghiu, din zona centrală a oraşului. Alte trei proiecte presupun renovarea energetică a fostelor cinematografe "Ţiglina", "Dacia" şi "Flacăra". În plus, imobilul fostului de centru de recoltare din Ţiglina - Str. Saturn 6A este vizat pentru înfiinţarea pe viitor a unei creşe. Mai mult, Primăria doreşte amenajarea clădirii din Str. 1 Decembrie 1918 nr. 25 (corp liceu A. Vlaicu), astfel încât în acest loc să se poată desfăşura activitatea de emitere a cărţilor de identitate, paşapoarte, înmatriculări şi permise de conducere, într-o zonă accesibilă a oraşului, unde va fi amenajată şi o parcare. Alte proiecte au în vedere Teatrul Dramatic, Sala Sporturilor, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", Spitalul de Psihiatrie, Arena de box etc. Economia energetică estimată pentru aceste clădiri va fi între 30 şi 60%", se arată în comunicatul de presă.
Acestea sunt primele proiecte depuse în cadrul PNRR, iar Primăria a anunţat că, în scurt timp, urmează să fie depusă o altă serie de proiecte privind consolidarea şi eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe, unde asociaţiile au dorit să vină în parteneriat cu municipalitatea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.04.2022, 17:25)
Un fel de San Francisco va fi Galatiul cu atatia bani....
Dar prin Anghel Saligni cati bani luati?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.04.2022, 08:14)
Suficienti ca sa se faca podul peste Dunare la Galati. Anghel Saligni 2
Tunelul pe sub Dunare va fi in programul Anghel Saligni 3