Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 7.994 locuri de muncă, în perioada 7-13 martie 2013, informează un comunicat de presă.
Judeţele cu cele mai multe posturi disponibile sunt Cluj - 969, Iaşi - 516, municipiul Bucureşti - 490, Prahova- 459, Arad - 371, Vaslui - 361, Timiş - 342 şi Călăraşi- 311.
ANOFM a înregistrat pentru judeţele Suceava Buzău, Sălaj, Galaţi, şi Mehedinţi cele mai puţine locuri de muncă, numărul acestora fiind între 16 şi 56 de posturi disponibile.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 718 locuri de muncă, iar pentru cei cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 7.276 de posturi.