ZVONURI, BÂRFE, ŞUŞANELE Pentagonul Bermudelor din Cotroceni

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 ianuarie 2012

Pentagonul Bermudelor din Cotroceni

Nu-mi amintesc să mai fi fost primit vreun preşedinte de bancă din România la Traian Băsescu, dar acest fapt, care pare o premieră în cele două mandate de preşedinte al ţării, a avut loc ieri, când, la Cotroceni, a fost primit Steven Cornelis van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank S.A., eveniment consemnat într-un comunicat nesărat al Preşedinţiei, un comunicat care ascunde raţiunea întâlnirii.

"Necesitatea dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii", ca subiect de discuţie între van Groningen şi Traian Băsescu, menţionat în comunicat, este, dacă nu o tâmpenie (pentru că vizează 5% din populaţie), în cel mai bun caz, un loc comun, fără să reclame o conversaţie la Preşedinţie.

Conform comunicatului, "Preşedintele României a fost informat cu privire la noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei cu privire la cerinţele de capital şi lichiditate, domnul van Groningen apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru România".

Înţeleg că a fost o discuţie plină de surprize, oaspetele străin informându-l pe neştiutorul nostru preşedinte, despre ceea ce se petrece pe meleagurile îndepărtate şi asigurându-l că, de fapt, chestiile alea nu-l privesc.

Mă întreb când va fi modernizată România de Băsescu, astfel ca Preşedinţia să fie informată asupra "chestiilor" de către Banca noastră Naţională, iar nu de preşedintele unei mici bănci austriece prezente la noi.

Pe scurt, întâlnirea asta e ciudată.

Hai să vedem: tot ieri, Boc, care-i mai mic decât Băsescu (din toate punctele de vedere), a refuzat să se întâlnească (a nu ştiu câta oară) cu Andreas Treichl, care, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al "Erste" de la Viena, este mai mare (din toate punctele de vedere) decât van Groningen, care-i preşedinte la o bancă locală, a unei bănci vieneze - "Raiffeisen" - care-i mai mică decât "Erste".

Adică, mai sintetic, ăla mic îl refuză pe ăla mare, iar ăla mare, îl primeşte pe ăla mic.

Nu-i haios?!

Afară ninge şi drumurile sunt blocate, trenurile intră în gări prin manevre manuale, pentru că au îngheţat sistemele automate de la macazuri.

Protestele antibăsesciene ale microbiştilor de fotbal se ţin lanţ de două săptămâni, în Piaţa Universităţii, respingând, prin resorturi misterioase, orice afluire a partidelor de opoziţie, doritoare să speculeze oportunitatea.

Europa se afundă în retrogradări de rating (ceea ce nu mai impresionează pe nimeni, pentru că autorităţile refuză să recunoască oficial falimentele bancare şi ale statelor), situaţie de care Băsescu pare conştient, de vreme ce, cu o zi înaintea întâlnirii cu van Groningen, a ţinut un discurs public susţinând că "Se schimbă lumea", (reluând ceea ce ziarul "BURSA" anunţase, în septembrie): "Nimic nu va mai fi ca înainte de criză, la terminarea aces-tei crize. Instituţiile vor trebui să funcţioneze altfel, instituţiile statelor, vor trebui să aibă alt tip de relaţii cu propriile naţiuni, vor trebui să se implice altfel decât până acum în viaţa de zi cu zi."

Preşedinţia se implică în viaţa de zi cu zi, întâlnindu-se cu "ăla mic".

Ce naiba vor fi vorbit?

Să fi vorbit despre articolul din ziarul "BURSA" intitulat "Pătratul Bermudelor din Raiffeisen Bank", care a relatat zvonurile şi bârfele despre corupţia din bancă?

Au trecut unsprezece zile de la publicarea articolului, iar Raiffeisen - o bancă cu ştaif internaţional - nu a avut nici o reacţie.

Să fie această vizită la Băsescu unicul răspuns?

Aha, deci articolul ăsta trebuie să se intituleze "Pentagonul Bermudelor din Cotroceni".

Precizări

Referitor la articolul "Pentagonul Bermudelor din Cotroceni", apărut vineri, 27 ianuarie 2012, în care se menţionează, printre altele:

"Hai să vedem: tot ieri, Boc, care-i mai mic decât Băsescu (din toate punc-tele de vedere), a refuzat să se întâlneas-că (a nu ştiu câta oară) cu Andreas Trei-chl, care, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al < Erste > de la Viena, este mai mare (din toate punctele de vedere) decât van Groningen, care-i preşedinte la o bancă locală, a unei bănci vieneze - "Raiffeisen" - care-i mai mică decât < Erste >".

BCR face următoarele precizări:

Întâlnirea dintre premierul Emil Boc şi preşedintele Consiliului de Adminis-traţie al Erste Group, Andreas Treichl, care a fost programată pentru după amiaza zilei de 26 ianuarie a.c., la Palatul Victoria, a trebuit să fie amanată pentru o dată ulterioară din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Avionul în care se afla preşedintele Consiliului de Administraţie al Erste Group, Andreas Treichl, a aterizat la Bucureşti mult după ora programată.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. ma gandesc ca raiff. doreste sa se retraga din ro., incepand tratativele debitelolr asupra ro.dealtfel cred ca va intra in insolventa in cursul anului actual

    1. si in decembrie vine oricum sfarsitul lumii, asa ca nu puneti la suflet

    ...ziarul "BURSA" anuntase in septembrie ... iarasi se lauda Make; asa-i cand dezbati nimicuri si nu raspunzi la chestiuni mai arzatoare ( baiatul destept Make, stie care chestiuni!). 

    Dar articolul ne confirma morala fabulei cu..... intotdeauna, cainele cel mare il .... pe cel mic.

    Voi, cu sfarsitul lumii duceti-va la Antene; ce cautati aici ?. 

    1. Faptul casemnalam ca lumea se schimba in ceva ce inca nu stim cum va arata, reprezinta dezbaterea nimicului, iar eu sint "baiat destept".

      "Problema arzatoare" este ce crezi dumneata ca este.

      Pardon, m-am plictisit. 

      De...sexul moale. 

      dle Make, cu tot respectul nu cred ca o banca sau o institutie trebuie sa raspunda la zvonuri. chiar dvs le-ati relatat ca atare. un ziar financiar ca bursa, cu un trecut important in presa romana, ar trebui sa publice infomatii, nu zvonuri. poate gresesc eu, dar zvonuri pot sa citesc in cancan

    da' daca se negociaza o recapitalizare a Raiffeisen Romania prin rascumpararea de statul roman a unei parti din activele fostei banci Agricole, cum s-a mai intamplat pe vremea lui Nastase (si a lui Tanasescu)?!

    Vorbesti numai prostii! Probabil ai ceva cu Raiffeisen...de ce nu spui adevarul?

    1. e atat de simplu...Raiffeisen nu plateste (suficiente) reclame la Bursa...

      ...uite-te-n ziar...

    Bravos! Trebuie sa ne asteptam sa creasca pretul actiunilor BCR!!. 

    Haiosule Make ! iti dau un unic raspuns: cand intri in sfera bancara mistocareala nu (mai) tine. 

    Nu-i haios?. 

    Daca cei doi mahari bancheri s-au prezentat la Basescu cu un nou "Diktat de la Viena" prin care i-au transmis "ciocu mic !" culuatul de atitudine si amenintarile la adresa noastra; adica a Imperiului (financiar) Austriac?.

    Ei Makare, ce zici ?. 

    1. Stimate domnule Anonim,

      daca ati citi putin printre randuri ati intelege de ce domnul Presedinte isi permite sa le arate obrazul la domnii cu snitelul vienez. O fi domn director noul prezicator al Caderii Uniunii Monetare insa nu prea este consecvent in declaratii. Domnul ministru de externe a platit cu fotoliul ministerial pentru ca a spus despre unii manifestanti ca nu sunt prea sociabili. In schimb cel care face un popor intreg brute (""Masurile care au fost luate de Guvernul Romaniei sunt aproape de neimaginat in Europa de Vest. Isi poate cineva imagina ca in Germania si Franta Guvernul sa spuna: "Trebuie sa reducem salariile din sectorul public cu 25%?' Si in acelasi timp sa majoreze singura taxa care loveste pe toata lumea, TVA? Iar asta s-a intamplat fara o singura zi de greva. A fost o masura destul de brutala. Dar nu este una din diferentele dintre Est si Vest faptul ca Estul este o regiune unde oamenii au invatat sa traiasca cu brutalitatea si pot face fata unei crize substantial mai bine decat cei din Vest?" - Andreas Treichl, director general Erste - BCR." are astazi numai cuvinte de lauda la adresa masurilor luate de guvernul Romaniei, iar la Viena isi ia propriul guvern la intrebari si il face responsabil pentru deterioarea ratingului triplu A. Asadar intrebarea ar fi : Cine ar trebui sa aplice tactica cioculetul mic ? :-)  

      Stiri de ultima ora in presa austriaca: titlu Treichl face curat in Romania , continutul articolului aproape 20 milioane pierdere in primele 3 trimestre si prescriere de 700 milioane pe good will datorita 'prognozelor mai proaste' -"Andreas Treichl räumt in Rumänien auf 

      Großreinemachen. Die Erste Group wechselt das Management ihrer defizitären rumänischen Tochter BCR aus.----In den ersten drei Quartalen 2011 stand unter dem Strich ein Minus von 19,4 Millionen Euro, den die Erste schlucken musste. Zudem musste die Bankengruppe wegen der schlechteren Aussichten knapp 700 Millionen Euro auf den Firmenwert der Tochter abschreiben. 

      ." 

      De aceea nu pot decat sa afirm ca din pacate singura publicatie care vede putin mai departe tot ziarul Bursa ramane si domnul Make intr-adevar un domn!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb