A demisionat directorul executiv al ABB

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 februarie 2008

A demisionat directorul executiv al ABB

Profit mai mult decât dublu în 2007 faţă de 2006 l Compania răscumpără acţiuni de 2 miliarde de dolari

Fred Kindle, directorul executiv al ABB Ltd., cel mai mare producător mondial de reţele energetice, a demisionat din funcţie, din cauza unor neînţelegeri cu consiliul de conducere al societăţii. Preşedintele ABB, Hubertus von Gruenberg, a declarat că între consiliu şi Kindle au existat "diferenţe ireconciliabile" privind managementul companiei, însă acesta nu a oferit detalii. Von Gruenberg a precizat: "Consiliul de conducere îi este recunoscător domnului Fred Kindle pentru că a adus compania la un nivel extraordinar de performanţă în ultimii trei ani".

Kindle va fi înlocuit, temporar, de directorul financiar Michel Demare.

În 2007, profitul ABB a cres­cut până la un nivel record, iar Kindle lua în calcul realizarea unei achiziţii majore ca să accelereze creşterea.

Profitul net a fost de 3,8 miliarde de dolari anul trecut, mai mult decât dublu faţă de 2006. Analiştii aşteptau numai 3,1 miliarde de dolari.

În ultimul trimestru din 2007, câştigul ABB a crescut la 1,8 miliarde de dolari, de la 422 milioane de dolari în perioada similară a lui 2006, în baza venitului obţinut din vânzarea "ABB Lummus Global". Vânzările companiei au ajuns la 8,7 miliarde de dolari, de la 6,8 miliarde. ABB plănuieşte să acorde un dividend de 48 centime/acţiune.

Ţintele de profit stabilite de Kindle în luna septembrie sunt pe deplin sprijinite de consiliul de conducere al companiei.

ABB anticipează o creştere a profiturilor anuale de cel puţin 15% până în 2011, în baza investiţiilor din China, India şi Orientul Mijlociu.

În ultimii trei ani, sub mandatul lui Kindle, ABB a înregistrat profit, după patru ani cu pierderi. În 2006, Kindle a plătit dividende pentru prima oară în cinci ani.

ABB a cumpărat peste 200 de companii în anii 1990, situaţie care a adus grupul elveţian în pragul falimentului. În aceste condiţii, unii inves­titori au solicitat răscumpărarea de acţiuni. Ieri, ABB a anunţat un plan de răscumpărare de titluri în valoare de 2,2 miliarde de franci elve­ţieni (2 miliarde de do­lari).

Acţiunile ABB au crescut cu 20% în ultimul an, valoarea de piaţă a companiei fiind de 63,38 miliarde de franci. La momentul la care era ameninţată de faliment, în 2002, ABB avea o valoare de piaţă de 1,7 miliarde de dolari.

Înfiinţată în 1988, prin fuziunea dintre "BBC Brown Boveri" din Elveţia şi ASEA AB din Suedia, ABB produce componente şi sisteme de transmisie şi distribuţie a electricităţii, motoare şi generatoare, roboţi. Compania are circa 111.000 de salariaţi, faţă de 219.000 în 1998.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb