A fost lansată linia verde anticorupţie, unde pot fi sesizate cazurile de corupţie din sistemul sanitar

Adi Iacob
Anticorupţie #Sănătate / 11 decembrie 2016

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

Cetaţenii ţării noastre vor putea sesiza cazurile de corupţie din sistemul sanitar printr-o "linie verde anticorupţie", lansată vineri de Ministerul Sănătăţii şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

"Un nou pas (în transparentizare - n.r.) vine astăzi (vineri n.r.), prin lansarea liniei verzi anticorupţie, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, mai precis cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu Direcţia Naţională Anticorupţie. Orice român va putea sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar", a anunţat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, la Simpozionul "Prevenirea corupţiei în perioada 2016-2020 - Perspective instituţionale", potrivit Agerpres.

Ministrul a mai spus că dispeceratul va fi administrat de DGA şi va primi automat sesizările persoanelor nemulţumite trimise prin noul mecanism de măsurare a satisfacţiei pacienţilor prin SMS.

"Capacitatea Ministerului Sănătăţii de a descoperi toate cazurile de corupţie sau de a descoperi cazuri de corupţie în general este încă scăzută, de aceea ne bazăm pe pacienţi şi pe personalul medical să ţină lumina aprinsă. (...) Sistemul sanitar trebuie curăţat de fraudă şi corupţie şi asta este în beneficiul medicilor şi, bineînţeles, în beneficiul pacienţilor", a spus Vlad Voiculescu.

El a arătat că a descoperit un sistem de sănătate ''sufocat de grupuri de interese, o pânză de păianjen care acoperă ţara''.

"Am descoperit un sistem de sănătate sufocat de grupuri de interese, o pânză de păianjen care acoperă ţara. Din loc în loc, pe pânză pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora, pur şi simplu, o afacere. Există însă speranţă. Pânza de păianjen se rupe uşor, atunci când este scuturată. Dacă împingi pânza de păianjen cu degetul, dintr-odată se face lumină şi fiecare păianjen se ascunde în colţul lui. Sigur, există riscuri pentru oricine face asta, pentru că păianjenii sunt câteodată otrăvitori, de cele mai multe ori însă sunt foarte urâţi şi pentru a intimida se bazează pe vulgaritate şi pe ceea ce unii mai mari ai zilei le datorează", a susţinut Voiculescu.

Ministrul a vorbit despre transparentizarea din Sănătate, la toate nivelurile.

"Ca să faci curăţenie trebuie în primul rând să ţii lumina aprinsă. De aceea, noi am aprins lumina în sistemul de sănătate prin transparentizare la toate nivelurile. Doar la DNA sunt 150 de dosare de corupţie în sănătate. Nu ne putem baza însă doar pe procurori să ne rezolve problemele, avem nevoie de lumină, avem nevoie de transparenţă în activitatea zilnică a sistemului sanitar", consideră Voiculescu.

În opinia sa, deciziile luate în ultimele şase luni la Ministerul Sănătăţii sunt "fără precedent".

"Pentru prima dată există o reglementare legislativă unitară cu privire la transparentizare, toate informaţiile sunt agregate pe pagina web transparenta.ms.ro, pagină care este în curs de dezvoltare. Pentru prima dată, contractele de achiziţii publice şi cele care implică utilizarea patrimoniului public încheiate de spitale, de către serviciile judeţene de ambulanţă, de către instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, toate vor fi publicate pe Internet. Toate posturile disponibile în spitale se publică pe posturi.gov.ro şi orice funcţie de conducere din spitale se ocupă prin concurs", a explicat Voiculescu.

El a vorbit şi despre medicii plecaţi din ţară şi care speră ca nivelul corupţiei din sistem să scadă.

"Alte mii au plecat deja din ţară şi aşteaptă ca pânza să se rupă şi să se facă mai multă lumină pentru a se putea întoarce. Cred că împreună putem să facem lumină. Cu siguranţă va fi greu, cu siguranţă vor fi piedici, dar cred că atât noi, cât şi instituţiile publice reprezentate aici, reprezentanţi ai societăţii civile şi, nu în ultimul rând, media - cu toţii am demonstrat că avem capacitatea de a face lucruri bune şi asta trebuie făcut nu mai târziu, nu la anul, ci acum", a afirmat ministrul.

Voiculescu a precizat că, de când ocupă funcţia de ministru al Sănătăţii, aproape în fiecare săptămână a semnat trimiterea unui dosar de posibilă corupţie către Parchet, către DNA sau către alte autorităţi competente şi a avertizat că inclusiv OMS a arătat care este impactul direct pe care frauda din sistemul sanitar îl are asupra vieţii oamenilor: pacienţii aşteaptă mai mult să fie trataţi sau nu capătă tratamentul de care au nevoie.

"Un chirurg îi cere pacientului să-şi vândă casa pentru bani de operaţie. Un ministru al Sănătăţii cumpără un sistem informatic de 14 milioane de euro, sistem care nu este folosit niciodată. Un pacient află că pe numele lui se decontează medicamente de zeci de mii de lei pentru diagnostice false de HIV, hepatită şi diabet. Un grup de firme face contracte de 85 de milioane de euro cu statul şi umflă cu 300% preţul pentru reactivi medicali. Un manager de spital primeşte 100.000 de euro în plic, ca să favorizeze o firmă la achiziţia unui echipament. Toate aceste sunt, din păcate, cazuri reale şi cam aşa se scurg, în fiecare zi, din sistemul sanitar, bani care altfel ar putea fi folosiţi pentru îngrijirea pacienţilor, pentru infrastructură, pentru salariile personalului medical", a mai spus Voiculescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Când cuțitul e în OS : prinzi taurul de COARNE ! Dezirat : mai des în OS !!!

    De ce nu o linie cu caracter general? s-ar inrosi prea tare firul? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb