A fost lansată o nouă campanie care se opune procesului Brexit

M.D.
Internaţional / 16 aprilie 2018

A fost lansată o nouă campanie care se opune procesului Brexit

O nouă campanie în favoarea unui referendum cu privire la acordul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) a fost lansată, duminică, iar iniţiatorii apreciază că toţi britanicii, nu doar aleşii, ar trebui să aibă ultimul cuvând de spus, relatează AFP.

Intitulată "The People's Vote" (Votul popular), această campanie, din care fac parte membri ai Partidului Consevator, opoziţiei laburiste, Partidul Liberal-Democrat şi ecologişti, a început la Londra, în prezenţa actorului din Star Trek, Patrick Stewart.

Ea include şi alte şapte grupuri care se opun Brexitului, provenind din organizaţia "Open Britain" (Pentru o Mare Britanie deschisă), care a făcut campanie în vederea rămânerii în UE, la momentul referendumului din iunie 2016, în care susţinătorii Brexitului au obţinut o victorie.

"Brexitul nu este inevitabil", a declarat directorul Open Britain, James McGrory. "Brexitul va afecta pe toată lumea din ţară, motiv pentru care nu ar trebui ca 650 de conducători politici (parlamentari) să ne decidă viitorul, ci 65 de milioane de persoane".

"Este un vot în vederea acordului definitiv, care este altceva decât credeau oamenii iniţial, când şi-au dat acordul", a declarat pentru AFP deputata liberal-democrată Layla Moran. "Nu este doar pentru cei care vor să rămână (în UE). Este şi pentru cei care vor să o părăsească".

Potrivit deputatei, orice referendum ar trebui să aibă loc după octombrie, după ce se va obţine un acord defintiv şi înainte de "Brexit Day", la fârşitul lui martie, dată la care ţara nu va mai fi membră UE.

Ieşirea din UE rămâne un subiect exploziv în Regatul Unit, la mai puţin de un an de plecarea sa efectivă.

Regatul Unit, care a aderat la Comunitatea Economică Europeană (CEE) în 1973, va părăsi UE, pe 29 martie 2019, la aproape trei ani după ce s-a pronunţat prin vot - cu 52% - în favoarea Brexitului prin referendumul de la 23 iunie 2016.

În faţa imposibilităţii de a obţine un acord cu privire la viitoarea relaţie britanică cu foştii săi parteneri până acest termen, premierul Theresa May a obţinut o perioadă de tranziţie până la sfârşitul lui 2020.

Până în prezent, Regatul Unit şi-a exprimat voinţa de a părăsi piaţa unică şi Uniunea Vamală, dar de a păstra relaţii cât mai strânse posibil cu UE.

În ultimele luni, sondaje au relevat o susţinere tot mai mare în rândul opiniei publice faţă de o rămânere în UE, însă nu s-a înregistrat o răsturnare radicală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb