Banca Naţională a atras, ieri, de pe piaţa monetară, 2,56 miliarde de lei, sub formă de depozite cu scadenţă peste opt zile, la o dobândă de 6,25% pe an, egală cu dobânda de politică monetară, în condiţiile în care dobânzile coborâseră spre 4% pe an, iar leul a fost sub presiuni de depreciere pe piaţa valutară în ultima săptămână.
Aceasta este a doua acţiune de acest fel a băncii centrale de anul acesta, BNR sterilizând şi în aprilie circa 2,5 miliarde de lei, la o dobândă de 6,5%.
Dobânzile interbancare pe termen foarte scurt (overnight) au urcat uşor, ieri, după mişcarea BNR, până în intervalul 4,52 - 5,02% pe an, peste ratele de vineri, de 4,13 - 4,63%. Şi randamentele la depozitele pe o săptămână au urcat la 4,92 - 5,42%, fiind mai mari decât dobânzile de la finele săptămânii trecute, de 4,59 - 5,09%.
Analiştii spun că operaţiunile de atragere de depozite erau necesare chiar din momentul în care dobânzile interbancare au coborât mult sub dobânda cheie a BNR şi că licitaţia depo de ieri vine în contextul creşterii presiunilor asupra leului.
"Aceste licitaţii nu sunt menite decât pentru a limita presiunile de depreciere a leului, cauzate de înrăutăţirea sentimentului investitorilor faţă de regiune", ne-a explicat Nicolaie Chidesciuc, economistul-şef al ING Bank.
Moneda euro a urcat săptămână trecută la 4,18 lei, după ce toată luna aprilie a stat sub pragul de 4,14 lei.
Ieri, după mişcarea BNR, euro a câştigat peste un ban în faţa monedei naţionale, urcând la 4,1980 - 4,20 lei.
Analiştii spun că, în contextul în care presiunile de depreciere asupra leului se vor intensifica în perioada următoare, este de aşteptat ca BNR să apeleze din nou la operaţiuni de sterilizare a excesului de lei de pe piaţă.
"Această mişcare arată că, în contextul în care presiunile puternice de depreciere a leului se vor menţine - ceea ce nu poate fi exclus având în vedere starea actuală a economiei - banca centrală va acţiona pentru a aduce dobânzile interbancare aproape de rata de politică monetară sau chiar va permite ca acestea să depăşească nivelul dobânzii cheie", a mai subliniat economistul şef al ING.
Banca Naţională a României a anunţat, ieri, un curs de referinţă de 4,1878 lei/euro, în creştere cu 0,64 bani, fiind cel mai ridicat nivel din 5 ianuarie.