A venit vremea demolării Federal Reserve şi a reconstruirii sale pe alte baze?

Într-o carte din 2009, "End the Fed", Ron Paul, fost membru al Camerei Reprezentanţilor, a adus argumente pentru desfiinţarea băncii centrale din SUA. Ca un pas intermediar, el a propus realizarea unui audit independent exhaustiv, dar propunerea sa nu a obţinut suficient sprijin din partea Congresului.

Odată cu venirea unui nou preşedinte la Casa Albă, pare să se deschidă din nou calea pentru "restructurarea" Federal Reserve, în condiţiile în care Donald Trump va numi trei membri ai conducerii executive, iar mandatul actualului preşedinte, Janet Yellen, se încheie în februarie 2018.

Pentru această confruntare între preşedinte şi banca centrală, care va deveni tot mai deschisă în perioada următoare, o carte recentă, "Fed Up: An Insider's Take on Why the Federal Reserve is Bad for America", oferă muniţie pentru artileria grea a preşedintelui.

Autoarea este Danielle DiMartino Booth, fost consilier al preşedintelui Federal Reserve Bank of Dallas. După ce a lucrat pe Wall Street pentru Credit Suisse şi banca de investiţii Donaldson, Lufkin & Jenrette, doamna DiMartino Booth s-a mutat la Dallas, unde a scris despre piaţa financiară pentru Dallas Morning News. Opiniile sale i-au atras atenţia lui Richard W. Fisher, preşedintele Fed-ului din Dallas între 2005 şi 2015.

În ziar, DiMartino Booth a scris despre bula imobiliară, standardele relaxate de creditare ipotecară sau creşterea riscului sistemic şi a avertizat cu privire la iminenţa unei crize majore.

Odată ajunsă în "interior", autoarea a fost şocată de atitudinea relaxată a economiştilor şi conducerii instituţiei cu privire la evoluţiile de pe piaţa financiară.

Explicaţia găsită pentru această atitudine a fost că "Fed-ul se bazează pe modele econometrice care nu includ nimic legat de sistemul financiar, cum ar fi creditul sau datoriile". Ce se întâmplă când realitatea contrazicea modelul? Nimic mai simplu, modelul era cel care avea dreptate!

Iar aceste modele erau păzite cu străşnicie de armata de doctori în economie angajată la Federal Reserve, circa 600 de persoane, pe care DiMartino Booth o numeşte "mafia de la MIT", o "organizaţie" ai cărei membri sunt interesaţi doar de publicarea cercetărilor în reviste prestigioase şi caracterizaţi printr-o puternică "gândire de grup".

În carte mai este subliniat şi faptul că acelaşi tip de gândire se manifestă şi la nivelul conducerii, unde opiniile "divergente" referitoare la deciziile de politică monetară nu prea au existat.

O critică deosebit de dură îi este rezervată actualului preşedinte al băncii centrale americane, Janet Yellen, care a fost numită în funcţie după ce a ocupat poziţia de preşedinte al Federal Reserve Bank of San Francisco, între 2004 şi 2010, şi vicepreşedinte al Federal Reserve între 2010 şi 2014.

DiMartino Booth o descrie drept o adeptă devotată a teoriei Keynesiene şi susţinător al politicilor monetare relaxate, care "a ignorat evoluţia pieţei imobiliare din districtul său, chiar dacă aceasta suferea implozii pe multiple fronturi".

În februarie 2010, Janet Yellen a declarat că "dacă ar fi posibil să împingem dobânzile în teritoriu negativ, aş vota pentru acest lucru".

O astfel de declaraţie este doar unul dintre motivele pentru care autoarea consideră că "Fed-ul nu mai trebuie să se ocupe de stimularea consumului prin manipularea aşteptărilor inflaţioniste", deoarece "a creat o dependenţă periculoasă pentru datorii la nivelul tuturor jucătorilor din economie şi se poate spune că a reuşit să scoată în afara legii economisirea".

Doamna DiMartino Booth recunoaşte, totuşi, că nu este fezabilă desfiinţarea Federal Reserve, din cauza complexităţii sistemului financiar global. Aceasta nu împiedică, însă, "demolarea instituţiei în forma sa originală din 1913 şi reconstruirea ei în întregime".

În ultima parte a cărţii, Danielle DiMartino Booth prezintă şi căile de acţiune pentru reformarea Federal Reserve. Printre acestea se regăsesc revenirea doar la un singur obiectiv pentru instituţie, stabilitatea preţurilor, şi stabilirea unor limite mai realiste pentru mandatul guvernatorilor, care este în prezent de 14 ani. Propunerea sa este acordarea unui mandat de 5 ani guvernatorilor, astfel încât să fie posibilă "împrospătarea mai rapidă a ideilor".

De asemenea, dreptul de vot permanent în cadrul Comitetului de Politică Monetară (FOMC) ar trebui acordat tuturor preşedinţilor diviziilor regionale, nu doar preşedintelui Federal Reserve Bank of New York.

În opinia doamnei DiMartino Booth, una dintre cele mai importante măsuri ar trebui să fie reducerea numărului de doctori în economie în rândul conducerii şi a personalului, şi atragerea unor persoane cu mai multă experienţă în economia reală, mai ales în condiţiile în care prognozele instituţiei "nu sunt mai bune decât cele obţinute prin aruncarea unei monede", iar "jumătate dintre studiile publicate nu pot fi reproduse".

Pentru a elimina conflictul de interese reprezentat de acumularea sarcinilor de politică monetară şi a celor de supervizare a sistemului financiar, fostul consilier al preşedintelui Federal Reserve Bank of Dallas propune crearea unei funcţii independente de conducere, aflată pe o poziţie similară cu a preşedintelui, pentru activitatea de supervizare şi reglementare.

Ultima recomandare, dar prima, probabil, din punct de vedere al implicaţiilor, este aceea de a "lăsa natura să-şi urmeze cursul", adică banca centrală să nu mai împiedice procesul de distrugere creativă specific capitalismului şi fundamental pentru progresul economic.

"Dobânzile zero împiedică dispariţia naturală a companiilor slabe, iar capacităţile excedentare de producţie împovărează economia pentru generaţii", mai scrie DiMartino Booth, care apreciază că "nu mai trebuie să acceptăm scuzele Fed-ului pentru eşecurile sale".

Din păcate aceste scuze sunt prezente în "cadrul operaţional" al tuturor băncilor centrale. Nimeni nu le cere să construiască modele perfecte, însă instituţiile de politică monetară acţionează de parcă le-ar avea, iar când realitatea le infirmă, justificările sunt nesfârşite şi asumarea responsabilităţii inexistentă.

"Mandatul Fed-ului nu este construirea unei lumi perfecte", mai scrie şi Danielle DiMartino Booth, deoarece "aceasta există doar în vis, basme şi modelele econometrice ale Fed-ului".

Istoricul şi filosoful american Henry David Thoreau spunea că "sunt mii cei care încearcă să taie ramurile răului pentru unul care loveşte la rădăcină".

Prin cartea sa, Danielle DiMartino Booth intră în rândul celor puţini care au ridicat cortina pentru a arăta adevărata faţă a "vrăjitorilor din Oz" şi, chiar dacă nu are instrumentele pentru a lovi la rădăcină, reuşeşte să arate exact unde trebuie să acţioneze cei care le au.