AAF: Distribuţia prin conturi globale - necesară pentru dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 februarie

AAF: Distribuţia prin conturi globale - necesară pentru dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii

Mihai Purcărea, BRD: "Acesta este modelul în Franţa, Austria, Germania; clienţii unei bănci au acces la aproape orice fond din piaţa respectivă, indiferent că este un fond din grup sau extern"

Cristian Pascu, AAF: "Distribuţia prin conturile globale poate contribui la creşterea numărului investitorilor şi a activelor administrate"

Distribuţia fondurilor de investiţii prin intermediul conturilor globale ar aduce beneficii atât pentru administratori, care astfel vor putea oferi clienţilor şi alte fonduri decât cele proprii, precum şi investitorilor care vor putea accesa o ofertă mai largă, fără să apeleze la serviciile mai multor administratori, conform opiniilor exprimate ieri în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Cristian Pascu, vicepreşedintele Asociaţiei a spus: "Distribuţia prin conturile globale poate contribui la creşterea numărului investitorilor şi a activelor administrate. Am avut mai multe runde de discuţii, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară este deschisă pentru implementarea acestui sistem. Am implicat şi Depozitarul Central, deoarece am ajuns la concluzia că depozitarul trebuie să fie entitatea care să ţină registrul investitorilor".

Reprezentantul AAF a adăugat: "Dorim să menţinem sistemul mixt de distribuţie, ceea ce înseamnă că, dacă un distribuitor doreşte să rămână pe modelul de vânzare bazat pe conturi individuale o va putea face. Dar nu poate să vândă şi pe conturi individuale şi pe conturi globale deoarece, în felul acesta, nu se mai respectă principiul de vânzare prin sistemul de cont global. Probabil că vor fi în continuare administratori care vor dori menţinerea sistemului de conturi individuale, fie pentru că lucrează cu o singură bancă sau au mai puţini investitori şi sunt în general fonduri adresate investitorilor calificaţi, unde nu există neapărat interesul de a creşte numărul investitorilor. Dar lucrurile acestea vor fi reglate, cel mai probabil, prin legislaţia secundară".

Următorul pas este ca aspectele stabiliate cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară să fie formalizate în legislaţia primară, a mai spus Cristian Pascu, adăugând: "Avem un draft, aşteptăm ca lucrurile să se aşeze şi să vedem în dezbatere publică acest proiect important pentru noi ca industrie. Distribuţia prin conturi gloable va fi o nouă bornă în procesul de dezvoltare a pieţei şi ne aşteptăm să ducă la o creştere a vânzărilor de fonduri deschise de investiţii".

Mihai Purcărea: "Distribuţia prin conturile globale ar pune presiune pe deschidere şi pe inovare, lucru care cred că ar ajuta toată piaţa"

Mihai Purcărea, membru în Consiliului Director al AAF şi CEO al BRD Asset Management a subliniat că, vânzarea pe baza conturilor globale este foarte importantă pentru a creşterea business-ului administratorilor de fonduri deoarece, în momentul de faţă, aceştia sunt limitaţi la clienţii din propria bancă. "Mai este încă mult loc de creştere în interiorul propriei bănci, dar în momentul în care vrei să creşti accelerat, ai nevoie de o distribuţie largă. Trebuie să oferi investitorilor un număr mult mai mare de fonduri de investiţii de la o multitudine de administratori, lucru care în momentul de faţă este aproape imposibil de făcut", a afirmat Mihai Purcărea.

Conform CEO-ului BRD Asset Management, pentru investitori, avantajul acestui sistem ar consta în accesul la mult mai multe fonduri, distribuite printr-un singur administrator. "Acesta este modelul în Franţa, Austria, Germania. Clienţii se duc la o bancă şi pot să acceseze aproape orice fond din piaţa respectivă, indiferent că este un fond din grup sau extern. Clientul poate să aleagă orice, iar banca percepe un comision pentru asta. Practic, clientul are posibilitatea unei alegeri mult mai bune decât în momentul de faţă în România unde, dacă vrei cinci categorii de fonduri de la administratori diferiţi, cel mai probabil trebuie să ai cinci conturi bancare diferite", a spus Mihai Purcărea.

În plus, implementarea acestui sistem ar punepresiune pe deschidere şi inovare în industrie. "În momentul în care poţi să vinzi mai mult apare o presiune către inovare, lucru care cred că ar ajuta toată piaţa", a punctat Mihai Purcărea.

Când va fi funcţională distribuţia fondurilor de investiţii prin conturi globale în ţara noastră?

Primul pas pentru implementarea vânzării fondurilor de investiţii prin conturi globale în România este aprobarea legislaţiei primare, ceea ce s-ar putea întâmpla în vara-toamna acestui an, conform vicepreşedintelui AAF, Cristian Pascu.

"Este o condiţie necesară dar nu suficientă, pentru că avem nevoie şi de legislaţia secundară prin care să se detalieze fluxul, implicarea Depozitarului Central, modificări la nivelul regulilor fiecărui fond, la nivel de distribuitor. Un termen optimist ar fi primăvara-vara anului 2026", a adăugat reprezentantul Asociaţiei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Domnule Cristian Pascu, vicepreşedinte AAF mai actualizati si saitul vostru ca sunteti de mirul lumii iar voi vorbiti de dezvoltare si cresterea numarului de investitori?

    Eventual transmitetii lui Horia Gusta. 

    Explică cineva ce reprezintă "barieră de 200 000 acțiuni" plantata la un anumit nivel de preț cumparar/ vânzare, o șmecherie sau, escrocherie pentru a 'bara tranzacționarea?.

    1. Se acumuleaza,de aia erau acolo,dar se face in liniste,sa nu sperie neavenitii

    Dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii se face prin dereglementare si reducerea de comisioane. Restul este gargara.

    ASF cere stive de dosare si hartii pentru aprobare si functionare plus raportare lunara. Apoi costurile, si existenta pietei. 

    Piata amarata in RO, ar fi trebuit sa aven zeci de ETF-uri nu doua. De exemplu de ce nu au lansat ETF-uri pe titluri de stat cu scadente la 1 an, 5 ani, 10 ani, 20 de ani ?

    Daca nu au nevoie de banii romanilor nu-i nimic cumparam TLT-ul american.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9317
Gram de aur (XAU)Gram de aur433.5050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb