ABSURDUL ECONOMIC A DEVENIT REALITATE PE PIAŢA AMERICANĂ A OBLIGAŢIUNILOR DE STAT  Suntem condamnaţi la depresiune economică?

Autorităţile noastre continuă să ignore realitatea economică. Altfel nu se explică hotărârea cu care se proiectează planurile de "salvare" a economiei naţionale. Noul guvern de la Bucureşti va prelua, probabil, o declaraţie recentă a preşedintelui-ales Barack Obama, care spunea că deficitele nu mai contează în faţa crizei economice.

O recunoaştere rapidă a faptului că România s-a întins, în ultimii ani, cu mult mai mult decât i-a permis "plapuma" economică ne oferă şansa unei recesiuni scurte. În cazul recesiunii, guvernul şi populaţia trebuie să revină la dimensiunea plapumei şi să înceapă procesul de refacere de pe alte baze.

Situaţia este complet diferită în cazul depresiunii economice. Atunci vom asista la o contracţie severă a plapumei, iar procesul de ajustare va fi mult mai dureros.

O economie intră în recesiune dacă PIB-ul suferă o contracţie în două trimestre consecutive, conform definiţiei acceptate în prezent. Depresiunile sunt caracterizate, de obicei, de contracţii ale economiei reale care depăşesc pragul de 10%. În timpul Marii Depresiuni din SUA, produsul intern brut real a fost cu 26,5% mai scăzut în 1933 faţă de 1929 (vezi grafic). În ciuda programului New Deal promovat de preşedintele Roosevelt, economia americană a revenit doar după 4 ani la nivelul din 1929, deoarece gradul de implicare al statului în economie a fost nesemnifcativ, în comparaţie cu situaţia de astăzi.

O prăbuşire cu 25% a produsului intern brut a caracterizat depresiunea economică prin care a trecut România în deceniul trecut. Politicile macroeconomice dezastruoase din acei ani au blocat redresarea pentru următoarea decadă. Conform datelor de la BERD, indicele PIB-ului real de la noi a atins, în 1992, un minim de 74% faţă de nivelul din 1989.

Scăderea accelerată a activităţii economice la nivel mondial face aproape imposibilă implementarea planurilor guvernamentale de susţinere. În Uniunea Europeană doar Germania şi Polonia se opun implementării unor programe de combatere a crizei. Din acest motiv, intensitatea criticilor, mai ales la adresa Germaniei, creşte în fiecare zi.

De unde vine această "reţinere" a Germaniei de a se alătura efortului internaţional de combatere a crizei? Holger Schmieding, economist şef pentru Europa la Bank of America, ne oferă răspunsul într-un editorial din Financial Times: "Germanii îşi amintesc de programele de combatere a recesiunilor trecute, în care permisiunea acordată guvernelor de a cheltui mai mult s-a transformat într-o risipă vulgară a banilor".

Economistul de la Bank of America arată că Germania a intrat în recesiune deoarece asistăm la o prăbuşire a exporturilor, pe fondul unui colaps al cererii externe. Populaţia, deşi dispune de o putere de cumpărare apreciabilă, a ales calea economisirii. Îi lipseşte, oare, patriotismul? Nu-i lipseşte nimic, în schimb are ceva în plus ce lipseşte multor guverne: raţionalitatea economică.

Primele testări ale pieţei obligaţiunilor de stat, în vederea emisiunilor masive de anul viitor (n.a. estimate la 1 trilion de dolari pentru Europa şi 2 trilioane pentru statele Unite), nu au mers prea bine pentru guvernele europene. Investitorii au manifestat un interes scăzut pentru ofertele Olandei şi Austriei, conform unui articol din Financial Times.

Pe lângă problemele interne care trebuie rezolvate, o serie de guverne din Europa de Vest trebuie să se gândească şi la vecini. Suedia se vede nevoită să elaboreze şi planuri contingente pentru acoperirea prăbuşirii economice din Ţările Baltice, conform unei ştiri Reuters. De ce? Din cauza expunerii băncilor suedeze pe aceste pieţe. Renunţarea la cursul fix faţă de euro al monedelor din regiune va conduce la pierderi foarte mari pentru băncile suedeze, cu implicaţii majore asupra stabilităţii financiare şi economice din Scandinavia.

Volumul extraordinar al emisiunilor de obligaţiuni va crea probleme insurmontabile la apariţia primelor semnale de redresare economică. Investitorii vor căuta randamente mai mari şi vor încerca să vândă titlurile de stat. Ce pot face atunci autorităţile? Monetizează datoriile sau vor oferi randamente mai mari. Problema aceasta este deosebit de gravă pentru SUA, care poate asista neputincioasă la prăbuşirea dolarului, pe fondul vânzărilor masive de obligaţiuni guvernamentale. Pe piaţa americană s-a ajuns deja la o situaţie absurdă: randamentele obligaţiunilor cu maturitate la 3 luni au devenit negative, conform unei ştiri Bloomberg. Investitorii sunt gata să plătească pentru "privilegiul" de a împrumuta bani guvernului. Emisiunile noi de titluri cu maturitate la o lună şi 3 luni sunt plasate cu randamente zero, iar cererea a depăşit oferta de peste 3 ori (!!?).

Scenariul vânzării masive a obligaţiunilor de stat nu este luat în considerare de autorităţi, deoarece rămâne prioritar colapsul creditării la nivel mondial. Datele de la BIS (Bank for International Settlements) arată că volumul creditelor externe acordate de bănci a scăzut cu 1,1 trilioane USD în prima jumătate a anului, iar emisiunile de obligaţiuni (n.a. ale companiilor) s-au prăbuşit cu 77% până la sfârşitul trimestrului al treilea din 2008. Evoluţia din ultima lună de pe pieţele creditului indică o accelerare a procesului de limitare a expunerilor riscante şi de reducere a gradului de leverage în cadrul sistemului bancar internaţional.

În aceste condiţii, finanţarea deficitelor externe ale economiilor emergente din Estul Europei devine imposibilă. Creşterea dificultăţilor de finanţare externă a reprezentat unul dintre principalele motive citate de Standard and Poor"s, pentru susţinerea deciziei de reducere a ratingului suveran al Rusiei. Reducerea, de la BBB+ la BBB cu perspectivă negativă, trebuie să constituie un avertisment pentru toate economiile emergente din Estul Europei. Analiştii de la Citi apreciază că decizia S&P este justificată, deoarece susţinerea actuală a cursului de schimb, cu ajutorul rezervei valutare, nu va face decât să amâne ajustarea sa inevitabilă.

Confruntat deja cu un deficit bugetar de 3% din PIB, ce cale va alege noul guvern Stolojan pentru România? Opinia preşedintelui-ales american (n.a. deficitele bugetare nu contează pe timp de criză ) nu trebuie să îşi facă loc în discursul politic de la noi. Deficitele contează mult pe timp de criză şi foarte mult după aceea, când populaţia se va confrunta cu nota de plată. Doar germanii au înţeles acest lucru?