Abu Dhabi National Oil Company anunţă listarea diviziei sale de foraj

G.U.
Piaţa de Capital / 6 septembrie 2021

Abu Dhabi National Oil Company anunţă listarea diviziei sale de foraj

ADNOC Drilling, divizia de foraj a gigantului Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), a anunţat astăzi că intenţioneze să listeze la Bursa din Abu Dhabi o participaţie de minimum 7,5%, transmite Reuters, conform Agerpres.

Este a doua Ofertă Publică Iniţială (IPO) a unei companii deţinute de ADNOC, după listarea în 2017 a ADNOC Distribution, cel mai mare operator de benzinării şi magazine din Emiratele Arabe Unite.

"Listarea cu succes a ADNOC Distribution şi creşterea graduală a preţului acţiunilor este o dovadă că toţi investitorii au încredere că va urma aceeaşi poveste de succes cu ADNOC Drilling", a apreciat Mohammed Ali Yasin, director în cadrul Al Dhabi Capital.

ADNOC deţine 95% din cea mai mare companie de foraj din Orientul Mijlociu, restul de 5% fiind deţinut de Baker Hughes, care a achiziţionat în 2018 participaţia, la acel moment ADNOC Drilling fiind evaluată la 11 miliarde de dolari, notează sursa citată.

Listarea este aşteptată în octombrie.

ADNOC, care furnizează aproape 3% din cererea globală de petrol, a vândut, de asemenea, participaţii în reţeaua sa de conducte şi în divizia de rafinare către investitori şi companii globale. În 2019, ENI şi OMV au convenit să preia o participaţie comună în valoare de 5,8 miliarde de dolari la divizia de rafinare a ADNOC şi să înfiinţeze o nouă societate de trading deţinută de cei trei parteneri.

ADNOC a anunţat anul trecut că a semnat un acord cu un consorţiu pentru o investiţie de zece miliarde de dolari în vederea dezvoltării infrastructurii de gaze, în timp ce directorul general al companiei energetice, Sultan al-Jaber, a declarat pentru Reuters că firma va ţine sub control costurile, pe fondul preţului scăzut al ţiţeiului.

Strategia de transformare iniţiată în urmă cu patru ani a ajutat ADNOC să se adapteze mai rapid la schimbările de pe piaţă, iar compania va continua să lucreze cu investitorii strategici pentru a atrage capital externe şi a maximiza valoarea resurselor sale, a declarat al-Jaber.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb