ACADEMIA EUROPEANĂ PENTRU ASISTENŢI MEDICALI : Primul program de studii universitare pentru asistenţi medicali, cu diplomă de la o universitate internaţională

C.B.
Miscellanea / 31 ianuarie 2020

Primul program de studii universitare pentru asistenţi medicali, cu diplomă de la o universitate internaţională

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA împreună cu Grupul EDUCATIVA şi în colaborare cu COVENTRY UNIVERSITY fondează Academia Europeană pentru Asistenţi Medicali şi demarează o campanie naţională pentru atragerea tinerilor către această profesie, împreună cu OAMGMAMR, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Academia Europeană pentru Asistenţi Medicali este fondată în colaborare cu COVENTRY UNIVERSITY din Marea Britanie şi va oferi un program de licenţă de 3 ani, cu specializarea de Asistent Medical Generalist, ce asigură absolvenţilor şansa unui job garantat în ţara lor.

Astfel, oferă începând din septembrie 2020 un program de licenţă de 3 ani, livrat de Coventry University în limba engleză, fiind similar cu cel pe care îl urmează asistenţii medicali din Marea Britanie. Studenţii admişi beneficiază de îndrumarea profesorilor britanici de la Coventry University, recunoscută ca Gold Standard în 2019 în învăţare şi predare şi universitatea a cărei facultate de asistenţi medicali şi moaşe este considerată a treia din Marea Britanie, conform Guardian 2019.

Fady Chreih, CEO Reţeaua de sănătate REGINA MARIA, declară: " Investiţia în acest proiect este de peste 2 milioane de euro şi este o investiţie în viitorul României şi în acei tineri care vor o carieră într-o profesie vocaţională, în cei care îşi doresc să devină lideri ai unor echipe medicale într-un sistem aflat în continuă creştere.

Facultatea le va oferi tinerilor posibilitatea de a beneficia de dotări moderne, acces la training şi resurse care imită în cel mai înalt grad situaţiile de viaţă reală, punând la dispoziţia studenţilor resursele materiale, umane şi facilităţile necesare pentru o formare profesională de cea mai bună calitate.

Am găsit în Coventry University un partener excelent pentru a ne raporta la standardele cele mai înalte în ceea ce priveşte sistemul de învăţare, iar împreună ne dorim să punem această meserie într-un loc în care să îi fie într-adevăr recunoscută importanţa şi valoarea."

Alexandru Ghiţă, Preşedinte al Grupului EDUCATIVA, a declarat: " Academia Europeană pentru Asistenţi Medicali oferă tinerilor din România acces nemijlocit la un program educaţional care se distinge prin cel mai bun model de predare-învăţare, cele mai moderne facilităţi de training, cele mai multe resurse academice şi oportunităţi de practică, toate furnizate de cea mai bună universitate modernă din Marea Britanie şi armonizate cu cerinţele instituţiei naţionale de formare a asistenţilor - OAMGMAMR.

În plus, angajamentul nostru este ca orice tânăr din România care se califică pentru admiterea în program să poată parcurge şi finaliza studiile indiferent de situaţia financiară a familiei din care provine. În acest sens, venim în întâmpinarea viitorilor noştri studenţi cu o paletă completă de soluţii financiare, printre care: un program generos de burse de performanţă şi sociale, job part-time pe durata studiilor, program de creditare."

Mircea Timofte, Preşedintele OAMGMAMR, a menţionat: " Suntem bucuroşi să ne alăturam unui demers care urmăreşte să atragă o categorie nouă de tineri pentru a urma cariera de asistenţi medicali, recunoscând astfel valoarea şi importanţa pe care această profesie o are în România şi oriunde în lume. Susţinem orice iniţiativă care urmăreşte creşterea calităţii îngrijirilor de sănătate prin investiţia în programe de formare profesională la standarde înalte.".

În acelaşi timp, Academia are ca obiectiv formarea unor oameni pregătiţi să devină lideri în cadrul organizaţiilor medicale, viitori manageri capabili să ridice nivelul asistenţei medicale în sistemul medical. Modelul educaţional al Academiei presupune ca 75% din învăţare să se întâmple în practică, conform standardelor NHS (National Health Services) din Marea Britanie, oferind astfel studenţilor educaţie modernă la standarde internaţionale. Absolvenţii vor putea lucra în cadrul reţelei sau oriunde altundeva în sistemul de stat sau privat, în Romania sau în străinătate.

Prof. Lisa Bayliss-Pratt, Pro-Vice-Chancellor, Faculty of Health and Life Science din cadrul Coventry University, a menţionat la rândul său : " Suntem bucuroşi să colaborăm cu Reţeaua de sănătate REGINA MARIA şi Grupul EDUCATIVA pentru proiectul comun al Academiei Europene pentru Asistenţi Medicali. La Coventry University le insuflăm studenţilor pasiunea pentru îngrijirea pacienţilor şi a familiilor lor, ca parte a unui sistem care promovează atât sănătatea, cât şi starea lor de bine. De asemenea, promovăm învăţarea prin experimentare şi simulare pentru a aduce realitatea cât mai aproape de studenţi, principii pe care le vom replica şi în noua academie."

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb