Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a semnat azi, în calitate de şef al delegaţiei României, Acordul-Cadru între Consiliul Federal Elveţian şi Guvernul României privind implementarea Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Semnarea Acordului-Cadru reprezintă, pe de o parte, încheierea cu succes a unui proces intens de negociere, şi, pe de altă parte, deschide perspectiva intensificării cooperării bilaterale prin finanţarea, cu fondurile alocate prin acest program, a unor proiecte în domenii de interes pentru România cum ar fi administraţia şi internele, domeniul social sau de justiţie. Încurajez companiile, ONG-urile, instituţiile româneşti şi elveţiene să lucreze împreună pentru a valorifica această oportunitate financiară", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
Din partea elveţiană, Acordul a fost semnat de Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Doris Leuthard, şi Consilierul Federal pentru Afaceri Externe, Micheline Calmy-Rey, care au subliniat "importanţa pe care Elveţia o acordă proiectelor bilaterale de colaborare care vor rezulta din implementarea acestui acord. Semnarea acordului marchează o nouă etapă în dezvoltarea bunelor relaţii existente între cele două ţări, reprezentând, totodată, contribuţia Elveţiei la eliminarea disparităţilor din cadrul UE. Acordul va oferi cadrul pentru consolidarea cooperării bilaterale în domenii de interes pentru ambele părţi, oferind firmelor elveţiene posibilitatea de a contribui la dezvoltarea economică a României."