Preşedintele Federaţiei operatorilor români de transport (FORT), Augustin Hagiu, a anunţat că după ce Comisia TRAN a Parlamentului European a aprobat marţi acordul pentru reforma sectorului de transport rutier, ţara noastră va ieşi din competiţia cu transportatorii vestici .
Hagiu a declarat: "Asta înseamnă că ieşim din ceea ce reprezintă competiţia cu transportatorii vestici. Există două soluţii la Pachetul de Mobilitate dacă va rămâne şi va produce efecte în această formă. Fie îţi faci firmă în străinătate, deja au început să curgă ofertele pentru firme specializate, care, vezi Doamne, ajută firmele româneşti să îşi deschidă business în Germania, fie închizi firma pentru că şoferii pleacă. De ce vor pleca şoferii români? Pentru că atâta timp cât nu mai eşti competitiv, nu mai poţi să iei comenzi, nu mai poţi să îţi onorezi clienţii din Europa. Automat vei intra în incapacitate de plată, te duci către insolvenţă, faliment", informează DC News.
Preşedintele FORT a mai subliniat că bugetul ţarii noastre va fi afetat: "Este un context extrem de dificil. Prin astfel de măsuri, concurenţa pe care o făceau transportatorii bulgari, români şi polonezi dispare pentru transportatorii vestici, care vor avea din ce în ce mai mult nevoie de şoferi, în plus faţă de ce au luat până acum. Vorbim despre o cifră aproximativă de 30.000 de şoferi doar din România, în ultimii 10 ani. Acest sector de activitate se duce de râpă. Influenţa în PIB este enormă. Va fi un cutremur şi în ceea ce înseamnă bugetul României", scrie DC News.
Augustin Hagiu a mai menţionat: "Pe plan intern putem şi trebuie luate acele măsuri prin care România nu mai este o piaţă de desfacere pentru Occident. România trebuie să producă, să aibă investiţii şi trebuie o salarizare la nivel european. Trebuie să impunem tuturor companiilor multinaţionale, care desfăşoară activităţi, atât în ţara de origine, cât şi în România, să plătească angajaţii români la acelaşi nivel ca salariaţii din ţara de origine. Nu este imposibil. Ţările din Europa de Vest au făcut acest lucru, te obligă să plăteşti salariul din ţara respectivă. Ar trebui să schimbăm tot ce înseamnă politică românească. Sunt lucruri serioase. Aceasta trebuie să facem noi!".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2020, 16:59)
Unii „destepti” de pe la noi,ajuta firmele straine,nu pr cele rămanesti.
2. Truckeralliance
(mesaj trimis de Lucian Ivanov - Truckeralliance în data de 25.01.2020, 10:50)
PUTEREA CUVANTULUI
Am citit cu mare atentie articolul publicat si am ramas consternat. DE CE ? ...
... In primul rand de faptul ca pe toate platformele mass - media se discuta aprins de situatia actuala a Pachetului de Mobilitate si de impactul asupra transportatorilor romani si bugetului statului.
Din vara anului 2017 a pornit aceasta actiune in cadrul Parlamentului European ce va cauza acest dezastru economic si existential.
Ce s-a intreprins pana in prezent ??? Toate eforturile din partea guvernului, a deputatilor si nu in ultimul rand al organizatiilor ( UNTRR si FORT ) au adus ca rezultat un mare ... NIMIC.
Au linistit TRANSPORTATORII cu declaratii de genul : " Ne vom opune, vom contesta, vom lupta, ..." si unde s-a ajuns in 2 ani jumate ?
Ne aflam scurt in faza de a ne confrunta cu realitatea si de a intelege ca actiuni politice care au un interes economic major pentru un grup mare de actori nu se pot opri prin VORBE, CONTESTATII si DEFAIMAREA celor ce ofera si alte solutii decat ale lor ....
Apropo defaimare,.. cu putin timp in urma, mai precis pe data de 14. si 20 Ianuarie 2020 am trimis cate un mail catre d-nul Augustin Hagiu ( FORT ) prin care am informat ca eu si Alianta noastra , ofera transportatorilor romani solutia de a se pregati in fata impactului asteptat si am rugat sa discutam despre posibilitatea de a sustine impreuna acest proiect.
Raspuns de la D-nul Hagiu : NICI UNUL !!! Nici macar nu este interesat sa afle despre ce este vorba si sa-si faca o parere despre oferta noastra.
In schimb face urmatoarea afirmatie in acest articol : " deja au început să curgă ofertele pentru firme specializate, care, vezi Doamne, ajută firmele româneşti să îşi deschidă business în Germania"
D-nule Hagiu, ce oferiti voi ( FORT ), cei care pretindeti ca reprezentati interesele transportatorilor romani ? Le spuneti sa astepte deoarece voi luptati " pe baricade" in interesul lor. Si daca asteapta ... si lupta voastra se va pierde ( ca si pana acum in ultimii 2 ani si jumate ) ce le veti spune ?
NE PARE RAU ... MAI BINE NU AM PUTUT.
Eu as fi preferat sa fiti deschis catre solutii care se ofera, mai ales in conditiile in care acei parteneri se adreseaza catre voi, putand analiza daca este o solutie viabila sau nu, si daca este de recomadat transportatorilor romani.
Eu va stau dumneavoastra ( FORT ) si celor ce doresc sa afle mai multe de solutia oferita din partea noastra, in continuare la dispozitie.
" Numai UNITI in gandire si actiune putem fi o forta care poate schimba ceva "
SUNTETI ALATURI DE NOI ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Cristian galati în data de 25.01.2020, 12:06)
Multumim statului pentru interes,pentru untrr si fort un sfat...apucati-vă să faceți moțuri de bască,că la transporturi nu va pricepeti.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2020, 09:32)
Lkw Walter isi bate joc de transportatorii din RO cu preturi de nimic, dar le iau marfa si trebuie sa ia curse de la ei.
H.essers da curse interne in RO cu factura externa fara tva, oare e legal?
Normal ca merg in vest daca cei din vest iau toate cursele.