Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind supunerea spre adoptare Parlamentului a aprobării Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind modernizarea infrastructurii judiciare în România), prin care statul împrumută 177 de milioane de euro pentru construirea a două penitenciare şi a unor facilităţi destinate personalului ANP.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Anul trecut, statul român a contractat un împrumut de 177 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construirea a două penitenciare, care vor crea 1.900 de noi locuri pentru diverse categorii de deţinuţi, în conformitate cu standardele europene, precum şi a unei facilităţi de pregătire a personalului din penitenciare şi a unui centru pentru recuperarea capacităţii de muncă a ofiţerilor.
Astfel, proiectul include următoarele patru sub-proiecte: penitenciar cu 1.000 de locuri de detenţie în localitatea Berceni, judeţul Prahova, un altul cu 900 locuri de detenţie în localitatea Unguriu, judeţul Buzău, o facilitate de pregătire a personalului din penitenciare în localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, şi construirea unui centru pentru recuperarea capacităţii de muncă a ofiţerilor din penitenciare în localitatea Rodbav, judeţul Braşov.
Costul total net al proiectului este de 221,5 milioane de euro, din care suma de 177 de milioane de euro (reprezentând circa 80% din costul total net) va fi acoperită prin împrumutul contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar diferenţa, respectiv echivalentul a 44,5 milioane de euro, reprezintă contribuţia părţii române.
Ministerul Justiţiei va implementa proiectul prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în calitate de Agenţie de implementare a proiectului, căreia i se va delega întreaga autoritate şi responsabilitate în utilizarea cu maximă eficienţă a tuturor surselor proiectului şi în realizarea obiectivelor acestuia. În acest sens Administraţia Naţională a Penitenciarelor înfiinţează o Unitate de implementare a proiectului care trebuie să funcţioneze corespunzător pe întreaga durată de implementare a proiectului.
Proiectul este estimat a se implementa pe o perioadă de circa 6 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este 31 mai 2025, ceea ce va permite distribuirea corespunzătoare a costului proiectului pe perioada de implementare, prin încadrarea cheltuielilor aferente acestuia în creditele bugetare şi de angajament aprobate în acest scop prin legea bugetului de stat pentru fiecare an de implementare în parte, în bugetul Ministerului Justiţiei.
Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România) a fost semnat la Bucureşti la 13 august 2019 şi la Paris la 2 septembrie 2019.
1. Vreu decret
(mesaj trimis de Vreu decret în data de 19.02.2020, 19:47)
Sunt arestat la domicilu 30 zile pentu conducearea unui vehicul fara permis va rog dati o gratiere sa scap si eu .am familie csm copil mic de ce ar trebui sa fac anchisoare daca am gresit .nu am facu victime sau sa omor pe cineva va rog dati un decret sa scap si eu .si cei care au fapte mici si nevinovatii va rog din suflet