Acordul ţării noastre cu FMI s-a încheiat cu succes

F. A.
Politică / 27 iunie 2013

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), început în 2011, a fost finalizat cu succes, ieri, după ce Consiliul Director al Fondului a avizat ultimele două evaluări ale acestuia.

Nemat Shafik, prim adjunctul directorului executiv al FMI, a declarat: "România a încheiat cu succes al doilea acord stand-by cu Fondul. Economia s-a stabilizat. Inflaţia de bază rămâne redusă, iar balanţa fiscală şi cea a contului curent sunt sustenabile. Totusi, creşterea este slabă şi există riscuri de inrăutăţire a situaţiei. Reformele structurale sunt critice pentru realizarea potenţialului de creştere al României şi pentru crearea de locuri de muncă, în timp ce continuarea disciplinei fiscale este esenţială pentru ancorarea stabilităţii macroeconomice".

Finalizarea evalărilor a şaptea şi a opta fac disponibilă pentru tragere o sumă echivalentă cu 450,6 milioane de DST (circa 520,74 milioane de euro), iar resursele aflate la dispoziţia României din partea Fondului în actualul acord se situează la echivalentul a 3,09 miliarde DST (circa 3,57 miliarde de euro ), se arată într-un comunicat al FMI, citat de Mediafax.

În luna ianuarie, o misiune comună a experţilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care urmau să fie implementate pentru ca acordul să poată fi încheiat, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial.

Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013.

Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătţire a managementului companiilor de stat.

FMI a luat notă de încetarea procedurii de deficit excesiv derulate de Comisia Europeană împotriva României şi consideră potrivită intenţia Guvernului de a reduce în continuare deficitul structural într-un ritm moderat pentru atingerea obiectivului pe termen mediu.

Cadrul bugetar ar beneficia de pe urma stabilirii unui sistem eficient de control al angajamentelor şi de prioritizarea strictă a investiţiilor publice, care ar ajuta la evitarea acumulării de noi arierate.

FMI recomandă Guvernului noi reforme în domenii precum sănătate, taxe, energie, transporturi şi companii de stat.

"Sunt necesare şi reforme ale administraţiei taxelor şi sănătăţii, împreună cu măsuri de lărgire a bazei de taxare (...) Reforma în sectoarelor energetic şi transporturi şi în privinţa companiilor de stat rămâne incompletă. Autorităţile au început să majoreze gradual preţurile la electricitate pentru a ajunge la o piaţă mai competitivă, concomitent cu adoptarea de măsuri pentru protejarea consumatorilor vulnerabili. Aceste măsuri sunt binevenite, dar trebuie făcut mai mult pentru reformarea companilor de stat ineficiente, inclusiv printr-o implicare mai amplă a sectorului privat", a spus Shafik.

Politica monetară este în linii mari adecvată, iar sistemul bancar bine capitalizat, dar vulnerabil la şocuri externe, notează Fondul.

"Astfel, autorităţile ar trebui să continue să-şi îmbunătăţească mecanismele de management al crizei şi planurile de urgenţă. În particular, sunt necesare noi eforturi pentru înlăturarea obstacolelor în calea rezolvării creditelor neperformante şi trebuie rezolvate deficienţele legate de guvernanţa corporativă la noua autoritate unificată de supraveghere", a afirmat Shafik.

Ministerul Finanţelor Publice a informat, într-un comunicat, că România a îndeplinit toate cele cinci acţiuni prealabile prevăzute în acordul stand-by cu Fondul.

Guvernul a redus arieratele bugetului de stat sub 20 de milioane de lei (arieratele bugetului de stat se situau în mai la 18,9 milioane de lei), iar pe cele ale autorităţilor locale sub 300 de milioane de lei (acestea se situau în mai la 150,6 milioane de lei).

De asemenea, a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru vânzarea pachetului majoritar la CFR Marfă, au fost vândute 15% din acţiunile deţinute de stat la Transgaz şi a fost semnat un contract cu un consultant de tranzacţie pentru o ofertă publică iniţială de 15% din capitalul social al Complexului Energetic Oltenia, se menţionează în comunicat.

"Consolidarea fiscal-bugetară s-a reflectat în încadrarea deficitului bugetar sub ţinta de 3% din PIB, respectiv 2,9% în anul 2012, precum şi în credibilitatea angajamentelor pe termen mediu asumate de Guvern, potrivit cărora deficitul va fi în continuare redus la 2,4% în 2013 şi 2% în 2014.

Au fost alocate fonduri substanţiale pentru implementarea Directivei UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale şi au fost prioritizate proiectele de investiţii cu finanţare naţională, resursele orientându-se către proiectele cu finanţare UE, în paralel cu reducerea subvenţiilor.

Încheierea cu succes a acordului cu FMI, la doar câteva zile după ce UE a abrogat procedura de deficit excesiv pentru România, reprezintă un semnal de încredere atât pentru pieţele financiare internaţionale cât şi pentru investitorii străini, iar acest lucru se va reflecta în îmbunătăţirea climatului economic din ţara noastră", se mai arată în comunicatul de presă al Ministerului Finanţelor.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că restanþele înregistrate în negocierile cu FMI, legate de arierate, privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz, au fost recuperate, astfel că autorităţile îndeplinesc în prezent absolut toate condiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului.

Guvernul a anunţat, anterior, că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb