Acţionarii Eurobank au aprobat fuziunea cu National Bank of Greece

F. A.
Bănci-Asigurări / 20 februarie 2013

În România, NBG deţine Banca Românească, iar Eurobank controlează Bancpost.

Acţionarii băncii elene Eurobank au acceptat oferta de preluare prin schimb de acţiuni prezentată de instituţia de credit rivală National Bank of Greece (NBG), acesta fiind ultimul obstacol pentru finalizarea unei fuziuni care va permite NBG să rămână cea mai mare bancă a ţării.

NBG şi Eurobank sunt prezente pe piaţa bancară din România. NBG deţine Banca Românească, iar Eurobank controlează Bancpost.

Peste 84% din acţionarii Eurobank au acceptat oferta NBG până la termenul limită, vineri, potrivit unui document transmis bursei de la Atena şi citat de Bloomberg, potrivit Mediafax. NBG, cea mai mare instituţie de credit a ţării, cu o capitalizare de 951 milioane de euro, a propus în octombrie fuziunea cu Eurobank prin schimbul a 58 de noi acţiuni pentru fiecare 100 de titluri Eurobank. Eurobank are o valoare de piaţă de 250 de milioane de euro.

Băncile din Grecia trec printr-un proces de restructurare, ca urmare a pierderilor masive înregistrate anul trecut din participarea la un program de ştergere a datoriilor statului elen, precum şi din avansul puternic al creditelor neperformante. Grecia a obţinut în martie un al doilea pachet de ajutor financiare de la statele zonei euro şi FMI, în valoare de 130 de miliarde de euro, care a alocat 50 de miliarde de euro pentru recapitalizrea băncilor elene.

"Această decizie strategică pune bazele necesare pentru a derula rapid şi adecvat recapitalizarea băncii", a declarat directorul general al NBG, Alexandros Tourkolias.

Fuziunea va creşte lichiditatea şi va ajuta la limitarea costurilor operaţionale şi a provizioanelor, ajutând grupul să facă faţă cu succes provocărilor din sistemul financiar elen, a spus el.

Noua entitate rezultată în urma fuziunii se va numi NBG Group, va avea active de 178 de miliarde de euro, un sold al creditelor de 110 miliarde de euro şi depozite de 87,9 miliarde de euro, a anunţat NBG în octombrie.

În contextul aşteptărilor ca Grecia să înregistreze în 2013 al şaselea an de recesiune, băncile locale au încercat să-şi consolideze poziţia, în timp ce mai multe instituţii de credit străine au ales să părăsească piaţa. Piraeus Bank a cumpărat Agricultural Bank of Greece, precum şi divizia Geniki a grupului francez Societe Generale, în timp ce Alpha Bank a preluat Emporiki Bank de la Credit Agricole. Piraeus negociază în prezent achiziţia diviziei locale a băncii portugheze Millennium BCP.

Consiliul Concurenţei a avizat, săptămâna trecută, fuziunea pe piaţa bancară din România a NBG cu Eurobank.

NBG deţine în România controlul asupra următoarelor societăţi: Banca Românească (99,28%), NBG Securities România (100%), NBG Factoring IFN (99,29%), NBG Leasing

IFN (100%) şi Garanta Asigurări SA (94,96%).

Eurobank controlează pe piaţa locală Bancpost (99,11%), ERB Retail Services IFN (100%), ERB Leasing IFN (100%), Eurobank Finance (100%), Eurobank Securities SA (100%), Eurobank Property Services (80,01%), Eliade Tower (55,94%), IMO Property Investments Bucureşti (100%), IMO - II Property Investments (100%), EFG IT Shares Services (100%), EFG Eurolife Asigurări Generale (100%), EFG Eurolife Asigurări de Viaţă (100%), Retail Development (55,94%) şi Seferco Development SA (100%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb