Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat extinderea până în septembrie a negocierilor cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 iulie 2016

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat extinderea până în septembrie a negocierilor cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4

Nuclearelectrica vrea să dezvolte capacitatea depozitului de combustibil ars de la Cernavodă, cu 166 milioane de euro

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat, luni, extinderea cu patru luni, începând din data de 9 mai, a negocierilor cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation (CGN) pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, la cererea partenerilor chinezi.

Astfel, perioada de negociere a fost extinsă până la 9 septembrie.

Extinderea negocierilor a fost deja aprobată în Guvern pe data de 2 iunie, prin intermediul unui Memorandum de Înţelegere (MoU) denumit "Continuarea negocierilor asupra Documentelor de Investiţie privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă", se arată într-o notă explicativă, publicată pe site-ul Nuclearelectrica.

Totodată, extinderea perioadei de negociere s-a realizat "cu aplicarea tuturor celorlalte prevederi ale MoU, inclusiv cu posibilitatea oricărei părţi de a înceta MoU, după trecerea celor 4 luni, fără nici o despăgubire, printr-o simplă notificare scrisă către cealaltă Parte, în cazul în care nu s-a ajuns la un acord asupra Documentelor Investiţiei şi în măsura în care întârzierea nu a fost cauzată de respectiva Parte", se mai arată în documentul menţionat, conform Agerpres.

Reprezentanţii Nuclearelectrica menţionează că, în perioadele 17-25 martie 2016 şi 11-28 aprilie 2016, au avut loc două runde de negocieri între comisia de negociere şi CGN asupra documentelor investiţiei, fără a se ajunge la o formă finală a acestora.

În cadrul rundelor de negociere au fost atinse, printre altele, subiecte precum durata societăţii de proiect, fuziunea EnergoNuclear cu viitoarea companie de proiect care va fi înfiinţată de Nuclearelectrica (SNN) şi CGN (printr-un mecanism de aborbţie care include şi o primă de emisiune) şi recuperarea investiţiei SNN, transferul autorizaţiilor obţinute de SNN, transferul activelor SNN şi contribuţia statului român, mecanismele de finanţare suplimentară, mecanismele de sprijin acordate de statul român şi implicarea statului român, procedurile de achiziţie ale contractelor IPC (Inginerie, Procurare şi Construcţie), O&M (Operare şi Mentenanţă) şi dezafectare, precum şi mecanismele de ieşire din proiect şi compensare.

"În continuare, negocierile vor viza atât subiectele anterior menţionate, precum şi alte aspecte specifice neabordate încă (e.g. condiţii precedente pentru înregistrarea societăţii de proiect, luarea FID (decizia finală de investiţii - n.r.), condiţii precedente pentru fuziunea EnergoNuclear, remunerarea personalului societăţii de proiect, transferul acţiunilor, evenimentele de ieşire din proiect după luarea FID, limitarea răspunderii CGN etc)", se mai precizează în nota publicată de Nuclearelectrica.

Oficialii companiei au adăugat că, în data de 5 mai 2016, CGN a transmis către SNN o scrisoare prin care a propus continuarea negocierilor, în aceleaşi condiţii din memorandum, pentru o perioada de 4 luni, începând cu data de 9 mai 2016.

La rândul său, comisia de negociere le-a răspuns chinezilor, tot printr-o scrisoare, că acceptă propunerea de continuare a negocierilor, condiţionat însă de aprobarea acestei decizii în Guvern şi în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Totodată, acţionarii Nuclearelectrica au aprobat, în şedinţa din 18 iulie, dezvoltarea capacităţii depozitului intermediar de combustibil ars (DICA), proiect în valoare de 166 de milioane de euro (749 de milioane de lei), cu TVA.

Reprezentanţii Nuclearelectrica susţin că realizarea acestui proiect este necesară în vederea extinderii duratei de viaţă a reactoarelor 1 şi 2, precum şi în vederea realizării a două noi reactoare, 3 şi 4, la centrala de la Cernavodă.

"Dezvoltarea proiectului de investiţii DICA reprezintă o condiţie de autorizare, fiind impusă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN), prin autorizaţia de funcţionare a centralei. Această condiţie stipulează obligativitatea asigurării capacităţilor de stocare uscată a combustibilului ars, în condiţii de securitate pentru personalul operator, populaţie şi mediul înconjurător", se arată într-un răspuns întocmit de Nuclearelectrica la o solicitare a Ministerului Energiei, care a cerut informaţii suplimentare cu privire la punctele de pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 18 iulie.

Consiliul de Administraţie al companiei a pus la dispoziţie acţionarilor două variante de scenarii pentru realizarea proiectului, care diferă în funcţie de parametrii tehnici. Astfel, în prima variantă, investiţia se ridică la 166 de milioane de euro (749 milioane de lei), cu TVA. În cel de-al doilea scenariu, costurile ajung la 195 milioane de euro (881 milioane de lei), cu TVA.

Conform analizelor tehnico-economice efectuate, reprezentanţii companiei arată că primul scenariu este cel mai avantajos din punct de vedere tehnic şi economic şi au propus acţionarilor aprobarea acestuia.

"Menţionăm faptul că această investiţie este prevăzută să se realizeze din surse proprii, etapizat, pe o perioadă de 32 de ani, până în anul 2047", mai spun reprezentanţii producătorului de energie.

Depozitul se află pe amplasamentul centralei nucleare de la Cernavodă, la aproximativ 700 de metri distanţă de Unitatea 1.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb