Acţionarii "Transelectrica" vor alege în noiembrie noi membri în Consiliul de Supraveghere

S.A.
Piaţa de Capital #Energie / 8 octombrie 2017

Acţionarii "Transelectrica" vor alege în noiembrie noi membri în Consiliul de Supraveghere

Acţionarii transportatorului naţional de energie, "Transelectrica" (simbol bursier TEL), sunt chemaţi, pe 9 noiembrie, să numească noi membri în Consiliul de Supraveghere al societăţii, aceştia urmând să îşi înceapă mandatul în 30 noiembrie, potrivit convocatorului Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA), transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În cadrul aceleiaşi şedinţe, va fi stabilită şi remuneraţia membrilor Consiliului de Supraveghere. Pe ordinea de zi a AGOA figurează şi aprobarea formei contractului de mandat al acestora.

În prezent, "Transelectrica" are şapte membri provizorii în Consiliul de Supraveghere: Ştefan Valeriu Ivan, Marius Iulian Carabulea, Iulius Dan Plaveti (fost director general al "Tarom"), Bogdan Bobora, Beatrice Ambro, Cristian Eugen Radu şi Corneliu Soroceanu.

"Transelectrica" a realizat în primul semestru al anului un profit net de 98 milioane lei, în scădere cu 30,6% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mult mai mare decât veniturile, potrivit news.ro. Veniturile operaţionale (din exploatare) au crescut în primul semestru din acest an cu 29%, la 1,74 miliarde lei, în timp ce cheltuielile operaţionale au urcat cu 44%, la 1,45 miliarde lei.

Societatea gestionează un număr de 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 kilometri de linii electrice aeriene.

Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pietei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

"Transelectrica" este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb