Acţiunile Norofert au început tranzacţionarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

B.F.
Piaţa de Capital / 3 martie 2020

Acţiunile Norofert au început tranzacţionarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Acţiunile Norofert SA, principalul producător român de îngrăşăminte organice, au intrat la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti pe 3 martie 2020, eveniment marcat de companie prin deschiderea oficială a sesiunii de tranzacţionare la sediul BVB. Acţiunile Norofert se tranzacţionează sub simbolul NRF, arată un comunicat remis Redacţiei.

Pe 18 iulie 2019, Norofert a realizat un plasament privat pentru acţiunile sale, în timpul căruia compania a atras 7,25 milioane de lei de la 71 de investitori din piaţa de capital. Oferta s-a închis în termen de 8 ore de la lansare, devenind astfel cea mai rapidă ofertă privată de la Bursa de Valori Bucureşti din istoria recentă. Investitorii au subscris un număr de 712.500 de acţiuni nou emise, la o valoare nominală de 0,4 lei pe acţiune şi o primă de emisiune de 9,6 lei pe acţiune. Capitalizarea de piaţă a companiei la momentul plasamentului privat era de peste 20 de milioane de lei.

Vlad Popescu, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Norofert Group, a declarat: "Suntem încântaţi să începem oficial călătoria Norofert pe Bursa de Valori Bucureşti, prin listarea acţiunilor NRF pe piaţa AeRO. Impactul capitalului atras prin plasament privat este fără precedent şi ne-a ajutat să ne dezvoltăm în mod semnificativ afacerea, precum şi să începem extinderea noastră externă. Mulţumim tuturor acţionarilor care ne-au susţinut să facem acest prim pas pe bursă şi aşteptăm cu entuziasm să creştem împreună, deoarece vom folosi în continuare mecanismele de finanţare oferite de piaţa de capital pentru a dezvolta activitatea Norofert".

Capitalul atras în timpul plasamentului privat din vară a fost direcţionat către lansarea şi promovarea liniei Karisma, extinderea echipei cu 28 de membri noi, precum şi echiparea şi demararea operaţiunilor din noua fabrică din Filipeştii de Pădure. În urma investiţiilor, capacitatea de producţie a fabricii a crescut de zece ori, iar compania şi-a crescut portofoliul de produse de la 24 la peste 60, grupate în trei linii principale - Norofert Organics pentru agricultură ecologică la scară largă, Karisma pentru agricultura convenţională la scară largă şi Norofert Fito, pentru fermieri mici şi grădinărit. În perioada următoare plasamentului privat, compania a reuşit să-şi crească baza de clienţi de la 39 la 1 iulie 2019, la 402 clienţi la 31 decembrie 2019, informează sursa.

Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: "Ne bucurăm să vedem intrată în ringul bursier o nouă companie care a atras finanţare de la investitori de pe piaţa de capital şi a utilizat banii acestora pentru dezvoltare. Finanţarea atrasă de Norofert confirmă că investitorii din piaţa de capital au bani şi sunt deschişi tuturor oportunităţilor de afaceri de succes. Interesul crescut al investitorilor s-a făcut remarcat şi prin faptul că plasamentul privat a durat numai opt ore faţă de o lună cât era programat iniţial. Sunt convins că exemplele vor continua şi alţi antreprenori de succes îşi vor lista companiile sau vor intra pe piaţă prin emisiuni de obligaţiuni corporative la Bursa de Valori Bucureşti".

În urma plasamentului privat, familia Popescu reprezentată de Vlad Popescu, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie, şi Ileana Popescu, deţine o participaţie de aproximativ 60%, în timp ce free-float-ul companiei pe bursă este de 40%. Consilierul autorizat care a asistat Norofert în desfăşurarea plasamentului privat în iulie 2019, precum şi a asigurat admiterea la tranzacţionare a fost SSIF Goldring, Cornerstone Communications s-a ocupat de relaţiile cu investitorii companiei iar casa de avocatură NNDKP a acordat asistenţă Norofert în pregătirea structurii corporative pentru listare şi a furnizat auditul legal.

În data de 2 martie 2020, Norofert a publicat rezultatele financiare preliminare pentru anul fiscal 2019. Grupul a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri consolidată de 14,8 milioane lei, cu o creştere de 59% faţă de rezultatul din 2018. Creşterea veniturilor a fost în primul rând rezultatul eforturilor echipei de vânzări care s-a alăturat companiei în august 2019, precum şi a extinderii gamei de produse - ambele evoluţii fiind posibile datorită capitalului strâns în timpul plasamentului privat. În ciuda tuturor investiţiilor intense realizate în 2019, Norofert a încheiat anul cu o creştere de 12% a profitului brut, acesta atingând nivelul de 5,2 milioane lei, şi un profit net de 4,6 milioane lei, mai precizează sursa.

Având în vedere evaluarea companiei în momentul plasamentului privat din 2019, acţiunile Norofert au un raport preţ/câştig (PER) de aproximativ 4,5, care este unul dintre cele mai reduse nivele înregistrate de companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti în momentul de faţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb