Actorul de comedie şi umoristul american Garry Shandling, care a fost una din vedetele emisiunii ''The Larry Sanders Show'' şi a propriului său sitcom ''It's Garry Shandling's Show'', a murit subit joi, la Los Angeles, la vârsta de 66 ani, informează agenţiile internaţionale de presă.
Shandling a murit la spital după ce a suferit acasă o "urgenţă medicală", a cărei natură nu a fost precizată, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles revistei "Variety", specializată în industria de divertisment, relatează AFP şi DPA.
Potrivit site-ului de informaţii despre celebrităţi "TMZ", actorul a murit din cauza unei crize cardiace.
Originar din Chicago, Shandling era cunoscut pentru satira lui interpretată în manieră inexpresivă în genuri de televiziune consacrate, cum ar fi sitcomurile şi talk-show-urile difuzate seara târziu.
Actorul a cunoscut faima cu ''It's Garry Shandling's Show'', parodie a unui "talk-show" fictiv difuzat între 1986 şi 1990 şi care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy. Cu toate acestea, performanţele sale din ''The Larry Sanders Show'', difuzat pe HBO între 1992 şi 1998, au avut impactul cel mai puternic asupra comediei de televiziune. El a primit 17 nominalizări la premiile Emmy pentru această emisiune, în calitate de actor sau scenarist, şi a câştigat unul, împărţit cu Peter Tolan, în 1998, pentru textele sale umoristice.
A găzduit Premiile Grammy şi Emmy de cinci ori între 1990 şi 2004 şi, potrivit relatărilor, a refuzat o ofertă de a-l înlocui pe David Letterman ca gazdă a talk-show-lui ''Late Night''.
Colegi ai săi comendianţi i-au deplâns moartea pe social media, scenaristul Ricky Gervais numindu-l "unul dintre cei mai influenţi comici ai unei generaţii".