Adăposturi antiatomice în cadrul ansamblului rezidenţial EnVogue Residence - Iuliu Maniu

A CONSEMNAT EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 15 iunie 2023

Adăposturi antiatomice în cadrul ansamblului rezidenţial EnVogue Residence - Iuliu Maniu

(Interviu cu Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence)

Complexul de locuinţe EnVogue Residence, care se construieşte pe bulevardul Iuliu Maniu din Bucureşti, este prevăzut cu adăposturi antiatomice. Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence, ne-a precizat, în cadrul unui interviu: "O caracteristică distinctivă a ansamblului rezidenţial EnVogue Residence - Iuliu Maniu este reprezentată de atenţia acordată siguranţei locatarilor, încă din faza de concepţie. Astfel, potrivit memoriului tehnic al proiectului, acesta include adăposturi de protecţie civilă, câte unul pentru fiecare bloc - cu alte cuvinte, atunci când spunem "adăposturi" nu facem referire directă la locuinţele în sine, ci la aceste spaţii special amenajate la subsolul fiecărei clădiri, care beneficiază de o protecţie sporită şi în care locatarii se pot refugia în cazul unor evenimente neprevăzute".Amplasat în zona de vest a Capitalei, EnVogue Residence - Iuliu Maniu reprezintă o investiţie de circa 40 de milioane de euro, derulată de un dezvoltator autohton. Alcătuit din trei corpuri, fiecare a câte două tronsoane, ansamblul aduce pe piaţă apartamente noi destinate clasei medii - garsoniere, studiouri, apartamente cu două şi trei camere, dar şi penthouse-uri.

Cu un regim de înălţime de la şase la nouă etaje, primele două corpuri ale ansamblului au o fundaţie de tip radier general, cu două subsoluri, structura fiind pe cadre de beton, iar compartimentările interioare, din cărămidă Porotherm. Apartamentele vor avea certificat de performanţă energetică de clasa A, izolaţia exterioară fiind realizată dintr-o combinaţie de vată bazaltică şi polistiren, ce oferă şi un grad ridicat de protecţie ignifugă. Terasele beneficiază de sistem de termoizolaţie şi hidroizolaţie de la Sika. Viitorii locatari vor avea la dispoziţie, strict în incinta complexului rezidenţial, facilităţi precum spaţii verzi, zonă de promenadă, locuri de joacă pentru copii, spaţii comerciale, restaurant, sală de fitness, supermarket, staţii de încărcare pentru maşini electrice etc.

Reporter: Care este caracteristica ce diferenţiază complexul rezidenţial pe care-l dezvoltaţi de celelalte din piaţă?

Radu Dumitrescu: O caracteristică distinctivă a ansamblului rezidenţial EnVogue Residence - Iuliu Maniu este reprezentată de atenţia acordată siguranţei locatarilor, încă din faza de concepţie. Astfel, potrivit memoriului tehnic al proiectului, acesta include adăposturi de protecţie civilă, câte unul pentru fiecare bloc - cu alte cuvinte, atunci când spunem "adăposturi" nu facem referire directă la locuinţele în sine, ci la aceste spaţii special amenajate la subsolul fiecărei clădiri, care beneficiază de o protecţie sporită şi în care locatarii se pot refugia în cazul unor evenimente neprevăzute.

În ceea ce priveşte terminologia folosită, respectiv eventualele confuzii între "adăposturi de protecţie civilă" (sau "adăposturi A.L.A.", pentru Apărarea Locală Antiaeriană) şi "adăposturi antiatomice", menţionăm că, deşi cele două sintagme nu sunt perfect sinonime, între ele poate exista o suprapunere parţială. Trebuie precizat că, spre deosebire de cel dintâi caz, normative publice privind construcţia de adăposturi / buncăre antiatomice nu există la ora actuală (cel puţin în România). Totuşi, potrivit specialiştilor, un adăpost de protecţie civilă poate fi considerat şi "antiatomic" dacă îndeplineşte anumite condiţii - una dintre cele mai importante fiind etanşeitatea, în corelaţie cu existenţa unui sistem de filtrare a aerului. Potrivit memoriului tehnic, adăposturile de protecţie civilă din cadrul EnVogue Residence - Iuliu Maniu sunt proiectate pentru a fi etanşe - fiind dotate, în mod firesc, şi cu sistem de filtrare a aerului -, astfel că îndeplinesc condiţia de mai sus pentru a fi considerate şi "antiatomice".

De adăugat ar fi faptul că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 862/2016, realizarea adăposturilor de protecţie civilă este obligatorie în cazul construcţiilor noi prevăzute cu subsol, inclusiv al clădirilor de locuit colective cu aria desfăşurată mai mare de sau egală cu 600 de metri pătraţi. În EnVogue Residence - Iuliu Maniu, clădirile au două niveluri subterane, ceea ce le conferă o încastrare foarte eficientă în teren, în vreme ce structura este proiectată pe diafragme din beton armat (cu o arie suficient de mare ca să poată prelua şi cele mai puternice eforturi ce pot apărea pe durata de viaţă a construcţiilor).

Reporter: A fost finalizată prima etapă a ansamblului şi în câte apartamente constă aceasta?

Radu Dumitrescu: În momentul de faţă, prima fază de dezvoltare a EnVogue Residence - Iuliu Maniu, respectiv corpul C, format din 165 de apartamente, este practic finalizată. Alcătuită din două tronsoane, această etapă aduce pe piaţă apartamente noi destinate clasei medii - garsoniere, studiouri, apartamente cu două şi trei camere, dar şi penthouse-uri. Dotările şi finisajele locuinţelor se încadrează în categoria premium, tocmai pentru a furniza rezidenţilor acel plus de confort pe care şi-l doresc în propriile case. De asemenea, în corpul C a fost instalată, la începutul acestui an, şi prima serie de panouri fotovoltaice, astfel că viitorii rezidenţi se vor putea bucura de confortul şi beneficiile unei surse de energie regenerabilă.

Reporter: Sunt vândute toate apartamentele din prima etapă şi la ce preţuri?

Radu Dumitrescu: În prezent, mai bine de jumătate din apartamentele aferente primelor două faze de dezvoltare sunt (pre)contractate, cele mai căutate fiind unităţile de tip studio, respectiv cu două camere. Majoritatea clienţilor noştri de până acum au avut în vedere achiziţii pentru uzul propriu, însă am discutat şi cu investitori interesaţi de oportunitatea închirierii ulterioare a proprietăţilor.

Locuinţele din cadrul proiectului au suprafeţe generoase, peste media practicată în mod obişnuit pe acest segment de piaţă: garsonierele au peste 42 de metri pătraţi utili, studiourile - aproximativ 50 de metri pătraţi, apartamentele cu două camere depăşesc, de regulă, 60 de metri pătraţi, iar cele cu trei camere - 92 de metri pătraţi.

Preţurile de listă ale apartamentelor din corpul C pornesc de la 57.400 de euro pentru garsoniere, 64.800 de euro pentru studiouri, 79.000 de euro pentru două camere, respectiv de la 121.700 de euro pentru trei camere - preţuri la care se adaugă TVA de 5%. Avem însă permanent în derulare diverse promoţii, astfel că în momentul de faţă clienţii noştri pot beneficia de o reducere de până la 125 de euro pe metru pătrat util - ceea ce înseamnă că, raportat la valoarea totală a unei unităţi locative, discountul poate ajunge până la 11.500 de euro.

Reporter: Când urmează să fie dată în folosinţă a doua etapă? Se construieste deja la aceasta?

Radu Dumitrescu: Da, avem actualmente în derulare şi faza a doua de construcţie a ansamblului EnVogue Residence - Iuliu Maniu. Aceasta este reprezentată de corpul B, format tot din două tronsoane, care va aduce pe piaţă 210 unităţi locative (apartamente cu una până la trei camere, alături de penthouse-uri). Termenul de predare pentru această etapă este estimat pentru finalul anului 2023, iar locuinţele vor beneficia de aceleaşi finisaje şi dotări de calitate superioară, asemeni celor din prima fază de dezvoltare.

Reporter: Consideraţi că, după ultimele evenimente geo-politice, tot mai multe imobile ar trebui să fie rezistente la eventuale atacuri aeriene?

Radu Dumitrescu: După cum am menţionat anterior, includerea în proiect a unor adăposturi de protecţie civilă este obligatorie în cazul construcţiilor noi prevăzute cu subsol, această cerinţă aplicându-se, mai specific, clădirilor rezidenţiale multifamiliale cu aria desfăşurată mai mare de sau egală cu 600 de metri pătraţi. Dincolo de prevederile legii, însă, considerăm că orice aspect care poate contribui la sporirea confortului şi siguranţei locatarilor reprezintă, în mod evident, un plus - mai ales că tot mai mulţi cumpărători au început să se intereseze de asemenea caracteristici. A crea pentru clienţii noştri un mediu în care să se poată simţi pe deplin relaxaţi - şi, implicit, în siguranţă - este, de altfel, unul dintre principiile noastre fundamentale, la EnVogue Residence.

Reporter: Există un trend în piaţă în acest sens? Sunt dezvoltatori care construiesc/urmează să construiască astfel de locuinţe şi cum ar trebui să arate acestea?

Radu Dumitrescu: Nu ştiu dacă se poate numi, propriu-zis, un trend în rândul dezvoltatorilor, având în vedere că legislaţia s-a modificat în ultimii ani, iar cei care vor să construiască proiecte mai ample, ce ar necesita proiectarea unor parcări subterane, sunt practic obligaţi să includă şi aceste adăposturi de protecţie civilă (în ce măsură vor putea fi ele considerate şi "antiatomice" depinde de la caz la caz, după cum am arătat mai sus). Tendinţa ar veni, mai degrabă, din partea cumpărătorilor, care mai ales după experienţa pandemiei acordă o mult mai mare atenţie facilităţilor oferite de un proiect sau altul, inclusiv factorului siguranţă, per ansamblu - aceasta din urmă devenind cu atât mai importantă în urma cutremurelor de la începutul acestui an. Ca dezvoltatori cu o experienţă de circa nouă ani pe piaţa rezidenţială din Capitală şi împrejurimi, acest fapt nu poate decât să ne bucure, căci suntem de părere că un beneficiu real adus potenţialilor clienţi se va răsfrânge, în cele din urmă, în atractivitatea proiectului în piaţă - atât într-un orizont de timp mai scurt, în activitatea de tranzacţionare imediată, cât şi pe termen mediu şi lung, la revânzarea şi închirierea locuinţelor.

Reporter: Mulţumesc!

(Interviu preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence: "Încă din fazele incipiente de concepţie, am pus un accent deosebit asupra calităţii vieţii pe care urmează să o oferim viitorilor locatari ai ansamblului, fie ei proprietari sau chiriaşi. Acesta a fost motivul pentru care, dincolo de suprafeţele generoase, materialele de calitate superioară şi finisajele din categoria premium, am inclus în proiect şi o facilitate foarte importantă pentru siguranţa locatarilor, anume adăposturile antiatomice (câte unul pentru fiecare bloc). Pe aceeaşi linie se înscrie şi faptul că la începutul acestui an am instalat prima serie de panouri fotovoltaice în cadrul proiectului, astfel că rezidenţii noştri se vor putea bucura de confortul şi beneficiile unei surse de energie regenerabilă."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb