ADERAREA LA SCHENGEN ŞI LA ZONA EURO / EMILIAN PAVEL, GRUPUL ALIANŢEI PROGRESISTE A SOCIALIŞTILOR ŞI DEMOCRAŢILOR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN "Sprijin orice arhitectură instituţională care va face UE mai eficientă, mai puternică şi mai unită"

Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2017

"Sprijin orice arhitectură instituţională care va face UE mai eficientă, mai puternică şi mai unită"

Discursul preşedintelui Jean Claude Juncker a fost amplu, bun, care a remarcat contribuţia social democraţilor europeni la rezultatele bune obţinute în ultimii ani de Uniune, a declarat Emilian Pavel, europarlamentar din partea PSD, precizând: "Rămâne ca ritmul să fie păstrat, iar dorinţa cetăţenilor, de a avea o Uniune Europeană mai puternică dar şi mai eficientă, să fie împlinită, gradual, dar hotărât".

Domnia sa a mai precizat: "Este un discurs aşteptat, care creează curiozitate, anticipare, care generează ştiri pe surse dar şi multe întrebări. Nu voi face aici rezumatul acestui discurs, analizat de mass-media din România şi din întreaga Europă, şi care a acoperit teme precum: comerţul, industria, schimbările climatice, războiul cibernetic, imigraţia, domnia legii în Europa, lupta împotriva terorismului, Turcia, o nouă funcţie de ministru unic al finanţelor şi economiei - în zona Euro, sau nevoia reformei instituţionale a UE. Vreau totuşi să vă aduc în atenţie câteva puncte care mi se par importante.

Înainte de toate, referitor la România, am notat în timpul discursului, la care am asistat în sala de plen, câteva menţiuni la adresa ţării noastre: legat de sprijinul UE pentru programele naţionale de vaccinare, despre urgenţa şi - probabil, iminenţa aderării noastre la Schengen, despre cei 100 de ani de la Marea Unire, în care am făcut şi noi parte, cum am putut, din istoria comună europeană şi, desigur, despre mult anticipatul summit european din Martie 2019, la Sibiu probabil, în perioada în care România va asigura preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

Sunt câteva menţiuni absolut onorante - dincolo de faptul că îndeplinim oficial criteriile de aderare la zona Schengen încă din anul 2011 - dar aş vrea să insist mai mult pe nevoia noastră de a ne pregăti pentru perioada Ianuarie - Iunie 2019, când vom coordona agenda Uniunii Europene, în cel mai temeinic mod cu putinţă. Va fi momentul nostru de vârf după 12 ani de la aderare, momentul de a arăta că avem o viziune proprie pentru UE, că avem capacitatea de a o prezenta şi promova. Mi se pare, datorită ieşirii Marii Britanii din Uniune şi a schimbării ordinii preşedinţiilor Consiliului UE, un joc al destinului extrem de favorabil nouă, acela că, la o lună de la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, să preluăm pentru şase luni coordonarea agendei europene şi să găzduim un summit european, după toate probabilităţile, istoric. Asta pentru că va fi primul summit european post-Brexit, şi ultimul al actualei legislaturi, înaintea alegerilor europene din Iunie 2019.

Insist mai mult asupra subiectului, pentru că întreaga perioadă de acum şi până atunci trebuie să stea sub semnul pregătirii, organizării şi desfăşurării excelente - politic, diplomatic, logistic, la nivel de imagine şi comunicare, de creativitate, de viziune şi de precizie - a preşedinţiei române a Consiliului UE. Este un proces care sper să implice cât mai mulţi români, nu doar politicieni, ci cetăţeni care pot contribui, se pot implica, ne pot reprezenta.

Dincolo de aceste menţiuni explicite la adresa României, vreau să mai punctez, din discursul lui Jean-Claude Juncker şi din materialele pregătite de Comisia Europeană cu această ocazie, câteva idei care cu siguranţă ne privesc, la nivel naţional sau chiar individual:

1. Până în 2025, o uniune europeană a apărării funcţională - dorită de NATO, după cum spunea preşedintele Juncker. Rămâne de văzut dacă vom fi nevoiţi să jonglăm, oarecum, între angajamentele noastre europene şi vocaţia noastră absolut atlantistă. Echilibristica se va vedea probabil mai ales în domeniul achiziţiei de tehnologie militară şi probabil ne va extinde la maxim - sau peste, bugetul apărării.

2. Jean-Claude Juncker a mai vehiculat o idee, revoluţionară în arhitectura instituţională a UE, aceea de unificare a funcţiilor de preşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Consiliului UE. Ideea este una complexă, care merită analizată separat, prin efectele sistemice şi seismice pe care le poate produce. Aştept să văd opiniile experţilor. Personal, ca idee generală, sprijin orice arhitectură instituţională care va face Uniunea Europeană mai eficientă, mai puternică şi mai unită.

3. Comisia Europeană recunoaşte explicit faptul că există anumite produse care sunt vândute la o calitate diferită în Estul Uniunii, faţă de Vest. De aceea se lucrează în prezent la o metodologie care să îmbunătăţească testele comparative între produse. De asemenea, se asigură finanţare pentru Statele Membre, pentru a le sprijini în adunarea de probe, dar şi în realizarea de studii de specialitate sau în acţiuni de întărire a luptei împotriva practicilor ilegale.

4. Referitor la modificarea Directivei europene privind muncitorii detaşaţi - datând din 1996, şi care, chiar dacă se referă la un număr infim de angajaţi europeni (0,4% din totalul angajaţilor cu normă întreagă), a provocat fricţiuni puternice între unele ţări din Estul şi din Vestul UE, preşedintele Comisiei Europene insistă asupra principiului conform căruia cetăţenii europeni sunt egali şi trebuie plătiţi în mod egal, pentru o muncă egală, desfăşurată în acelaşi loc. Discuţia este departe de a fi terminată, iar dilema în faţa căreia ne aflăm e majoră, pentru că implicaţiile reale ale modificării Directivei vor trece dincolo de cei direct vizaţi. Este clar că îmi doresc ca un român poate chiar mai experimentat decât colegul lui francez, să fie plătit, în Franţa, cu acelaşi salariu. În acelaşi timp însă, putem să ne permitem norme care par că pot (şi vor) îngrădi tot mai mult accesul românilor, de exemplu, pe piaţa muncii din alte ţări membre UE? Regret enorm că vizita preşedintelui Macron la Bucureşti s-a focusat pe genunchii primelor doamne şi nu pe dezbateri aprinse, serioase şi sincere pe acest subiect!...

5. Într-un mod similar, domnul Juncker a propus ideea unei autorităţi la nivel european care să se asigure că toate normele în privinţa mobilităţii forţei de muncă sunt respectate. Sunt de acord cu el că ne aflăm în situaţia ciudată de a avea o Autoritate Bancară Europeană (care se va muta curând de la Londra), dar nu avem încă un "inspectorat" de muncă european. Sunt şanse ca discuţiile pe această idee să înceapă la finalul anului viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb