Adio civilizaţie

Bonjour... post-civilizaţie! Ştiu, poate mă grăbesc puţin, dar nu sunt singurul! Tot mai multe voci autorizate converg asupra mesajului: "Civilizaţia, aşa cum o cunoaştem, şi-a epuizat timpul, resursele, modelele şi mai ales capacitatea de a produce soluţii pentru problemele locale şi globale ale oamenilor şi ale omenirii". Vorba românului: "Şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul!". Unii au zis, pur şi simplu, că s-a terminat Istoria; alţii, că intrăm pe o nouă poartă în altă... istorie. Pînă să vă spun ce ne aşteaptă... după, ar fi util, totuşi, să ne înţelegem asupra termenilor. Vorba lui Kant, în privinţa posibilităţii propoziţiilor sintetice apriori, reformulată prin "Transformata Vanghelie": "Să vedem ce este miliţienii şi ce vrea ei!"

Gurile rele, răuvoitorii, spun că civilizaţia noastră, imediat după ce i-am căsăpit pe neanderthalieni şi pînă astăzi, are ca motor consumul, distrugerea organizată, metodică şi profitabilă, pentru unii, uneori chiar pentru toţi!; o societate de consum, cum a fost ea botezată, exact cînd parcursul său istoric trecea de zenit. Esenţa este uşor de prins din formularea jurnalistului şi omului de spirit Gabriel Laub: "Eschimoşii primesc locuinţe calde şi apoi trebuie să muncească pentru a cîştiga banii necesari ca să-şi cumpere frigider: aceasta este civilizaţia!". Mark Twain a pus acelaşi gînd într-o formulă încă şi mai concisă: "Civilizaţia este proliferarea implacabilă a necesităţilor inutile!" În sfîrşit, dacă doriţi o formulă ceva mai extinsă analitic şi mai aplicată economic, vă invit cu cea mai mare căldură să recitiţi articolul domnului Rechea din "BURSA", ediţia de ieri, care explică cu subiect şi predicat cum a ajuns civilizaţia noastră să-şi salveze "creşterea economică" din demolări, iar bancherii ei să-şi sporească capitalurile prin simpla re-etichetare a principalelor pierderi! Pentru orice observator al temelor crizei economice globale, este clar că nu doar unul sau altul, aici ori acolo, a ajuns la fundul sacului, ci noi toţi, civilizaţia pe care am creat-o, în ansamblu, a trecut cu mîna mult dincolo de fundul sacului. Tot ceea ce facem acum este să ne amăgim că dacă o împingem pînă dincolo de cot, ori pînă la umăr, o să dăm, în sfîrşit, de noi resurse. Adică, o să o luăm din nou de la capăt, pe o nouă buclă de consum extensiv, de orice tip şi de orice natură ar fi. Iluzia ar mai putea dura un deceniu, un an, o lună sau doar o zi! Totul depinde de o simplă imponderabilă; de momentul cînd cineva va striga, suficient de tare ca să fie auzit şi suficient de limpede ca, apoi, să fie crezut de toată lumea: "Împăratul e gol!" Atunci, castelul din cărţi de joc şi iluzii bine întreţinute de media şi cercurile puterii, ultima "mare realizare" a civilizaţiei noastre, se va prăbuşi şi vom fi obligaţi să ne confruntăm cu realităţile post-civilizaţiei.

Majoritatea scenariilor care încearcă să aproximeze această trecere prin punctul de inflexiune al schimbării de paradigmă civilizaţională sunt construite pe suportul modelelor catastrofale. Cu alte cuvinte, la întrebarea "Cum trece o societate de consum dincolo de pragul limitărilor sale?", răspunsul este: "printr-un gigantic şi devastator consum"! Doar că, de data aceasta, nu noi vom consuma, ci noi vom fi cei consumaţi! În general este vorba despre evenimente catastrofice care merg de la uriaşe dezlănţuiri războinice, pînă la transformări naturale devastatoare, de la impact meteoritic major, la schimbarea polilor magnetici, şi de la cicluri de super-explozii vulcanice, la schimbări dramatice ale configuraţiei scoarţei terestre şi spaţiului marin. Toate aceste scenarii au în comun un singur factor: reducerea bruscă şi drastică a populaţiei terestre, la limită, pînă la cîteva mii, sute sau chiar cîţiva oameni! Fenomenul pare să mai fi avut loc, cel puţin o dată în istoria umanităţii. Aşa ne spun antropologii, sprijiniţi de cercetătorii structurilor genetice: actuala omenire provine dintr-un grup restrîns de strămoşi, în cel mai bun caz, cîteva zeci de exemplare genetic diferenţiabile! De la scenariile Hollywood-ului, pînă la literatură şi benzi desenate, producţia de asemenea proiecţii, mai mult sau mai puţin realiste, este una dintre puţinele "industrii" înfloritoare ale acestui "sfîrşit de lume"!

Există şi scenarii non-catastrofice? Există, dar trebuie să vă spun, de la început, că nu este cazul să vă faceţi iluzii! Piaţa lor este atît de redusă, încît le putem considera drept simple speculaţii, ciudăţenii, în care cred, ici şi colo, cîţiva "curioşi"! O categorie de asemenea scenarii presupune că civilizaţia noastră, confruntată dramatic cu propriile limite, ar putea să se vindece de "boala consumului", de la sine, printr-un soi de catharsis, ori prin intermediul unui "vaccin cultural". În locul ei, ar putea răsări, treptat, una dedicată "însănătoşirii şi susţinerii permanente a vieţii pe Terra". Ori una dedicată "terra-formării" altor planete din sistemul solar, pe care le-am putea amenaja relativ repede, în decursul a doar cîteva generaţii terestre; pe principiul, "am ratat-o pe asta, oricine are dreptul la o greşeală, dar pe următoarea o facem Bine!".

Vestea bună pentru noi este că, la capitolul distrugere, suntem mult înaintea altora, care au avut timp să se bucure de binefacerile acestei civilizaţii. Cu alte cuvinte, noi nu o să ne despărţim de ea cu prea multe regrete, pentru că am ratat-o din start şi pînă la sfîrşit, iar pe de altă parte o să ajungem mult mai repede, decît ei, la capătul tunelului! Vestea rea este că am putea fi primii cărora să le explodeze în faţă "soluţiile viitorului".