ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR: "A fost semnat contractul pentru proiectarea Penitenciarului Berceni"

G.D
Miscellanea / 25 martie 2022

Sursa foto: www.pixabya.com

Sursa foto: www.pixabya.com

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) anunţă că a fost semnat contractul pentru proiectarea Penitenciarului Berceni, cu 1.000 de locuri şi că, în vederea realizării obiectivelor prevăzute de Acordul - cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în perioada 23-25 martie, a avut loc o misiune de monitorizare tehnică în ţara noastră, ocazie cu care reprezentanţii ANP au prezentat stadiul actual privind realizarea penitenciarelor Berceni şi Unguriu, relatează News.ro.

"Ca parte a calendarului de implementare a proiectului din Acordul-cadru de împrumut, în data de 23.03.2022, a fost încheiat, de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, contractul de achiziţie publică, «Servicii de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului, Penitenciar P47 BERCENI - Penitenciar 1000 de locuri cu regim maximă siguranţă şi închis, jud. Prahova», cu o asociere de operatori economici, reprezentată prin Liderul de Asociere «S.C. ELECTROPROIECT S.A». În acest sens, pentru prestarea serviciilor de proiectare în condiţii corespunzătoare, conform contractului încheiat, în perioada 28 martie - 01 aprilie 2022, va avea loc, la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prima întâlnire de lucru cu reprezentanţii Liderului de Asociere «S.C. ELECTROPROIECT S.A», context în care aceştia vor prezenta planul de lucru privind elaborarea proiectului tehnic şi calendarul eşalonat al activităţilor", transmite ANP.

De asemenea, instituţia precizează că, în vederea realizării obiectivelor prevăzute de Acordul - cadru de împrumut dintre ţara noastră şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, "în perioada 23-25 martie 2022, a avut loc o Misiune de monitorizare tehnică în România, efectuată de către experţii Băncii, prin intermediul căreia reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au prezentat stadiul actual privind implementarea demersurilor aferente procesului de înfiinţare a penitenciarelor Berceni şi Unguriu".

"Ca urmare a elementelor de progres expuse, reprezentanţii Băncii au exprimat aprecierea faţă de evoluţia şi perspectivele implementării proiectului de către sistemul penitenciar din România. Aceste demersuri prezintă relevanţă inclusiv din perspectiva implementării măsurilor subscrise Planului de acţiune pentru perioada 2020-2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmiveş şi alţii împotriva României, precum şi a hotărârilor pronunţate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României", informează ANP.

Acordul - cadru de împrumut, în valoare de 177 milioane euro, a fost încheiat în vederea sprijinirii proiectului privind modernizarea infrastructurii judiciare în ţara noastră şi presupune crearea a 1.900 de locuri noi de detenţie, prin construirea şi înfiinţarea a două noi penitenciare, respectiv Penitenciarul Berceni, cu o capacitate de 1.000 locuri de cazare, şi Penitenciarul Unguriu, cu o capacitate de 900 locuri de cazare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Va avea si o sectiune pt nevaccinati?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb