Administratorii de fond care copiază indicii, în loc să investească activ, în atenţia ESMA

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 februarie 2016

ESMA (European Securities and Markets Authority - Autoritatea de Supraveghere, la nivel european) vrea să ia măsuri contra administratorilor de fonduri care copiază structura indicilor bursieri, în loc să gestioneze activ portofoliile, dar îi tarifează pe investitori ca şi cum ar "munci". "Îmbrăţişarea indicilor" (index hugging) se referă la practica managerilor de fond care pretind că administrează portofoliile activ, dar în realitate, fondul urmăreşte îndeaproape structura unui indice, potrivit unui comunicat ESMA.

Autoritatea este îngrijorată că această practică poate dăuna investitorilor, întrucât nu primesc serviciile pe care le aşteaptă pe baza documentelor fondurilor, în timp ce plătesc tarife mai mari comparativ cu cele pentru administrarea pasivă. ESMA a făcu un studiu, pe 2600 de fonduri, în perioada 2012-2014, pentru a determina indicii privind practica respectivă la nivelul Uniunii Europene. Calculele au arătat că între 5 şi 15% din fondurile pe acţiuni ar putea urmări inactiv indicii, potrivit ESMA, care a investigat, apoi, documentele fondurilor în cauză, ca să vadă cum este descrisă strategia de management. Autoritatea a găsit că rezultatele cercetării au fost confirmate. Steven Maijoor, preşedintele ESMA Chair, a declarat: "«Îmbrăţişarea indicilor» este o chestiune care a atras atenţia grupurilor de protecţie a investitorilor, în cadrul Uniunii Europene, iar ESMA a încercat să ajungă în centrul problemei.

Protecţia investitorilor este prioritară în misiunea noastră, iar rezultatele preliminare ridică întrebări care merită o atenţie sporită. Administratorii de fond trebuie să ofere investitorilor informaţii corecte, clare şi care nu induc în eroare. În parteneriat cu reglementatorii naţionali, ne vom uita mai atent la această problemă".

ESMA a anunţat că va face analize la nivel naţional şi va evalua necesitatea să se asigure că participanţii la piaţă se conformează cerinţelor de transparenţă.

Potrivit unui studiu citat de Financial Times, investitorii din cel puţin 20 de pieţe din lume au fost supra-taxaţi, de administratorii de fonduri.

Conform studiului, în Polonia şi Suedia, peste jumătate din activele de pe piaţa fondurilor sunt la manageri care taxează o administrare activă, dar urmăresc îndeaproape indicii bursieri.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb