George Soros, miliardarul britanic de origine maghiară, este bănuit că ar specula o posibilă depreciere a dolarului australian (AUD), după ce un investitor "misterios" a plasat ordine de vânzare în valoare de 1 miliard de dolari americani prin intermediul a 3 companii de brokeraj din Hong Kong şi Singapore, precizează analiştii Admiral Markets într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Aceştia aduc în vedere faptul că dealerii australieni presupun că George Soros, prin intermediul fondului său de investiţii Soros Fund Management, a pariat pe reducerea surprinzătoare a dobânzii de referinţă, ceea ce s-a şi întâmplat la scurt timp.
"Dolarul australian, cea mai puternică valută din ultimii ani, s-a depreciat faţă de dolarul american imediat după anunţ şi zvonurile legate de poziţionarea lui Soros în piaţă, dar efectul a fost limitat la un procent, suficient însă pentru a-i aduce legendarului speculator un profit de 18,65 milioane dolari în fiecare din cele 3 tranzacţii, în decurs de doar 36 de ore. Întâmplător sau nu, mâna sa dreapta, Stanley Druckenmiller, a afirmat ieri la conferinţa investitorilor de la New York, că se aşteaptă ca dolarul australian să scadă puternic", se arată în comunicat.
"1 miliard de dolari nu este totuşi suficient pentru a prăbuşi o valută ca AUD sau oricare altă valută majoră. Dacă a mizat pe tăierea dobânzii, nu a urmărit doar o speculaţie pe termen scurt, ci a mizat, cel mai probabil, pe ieşirea cursului din intervalul 1.02-1.06, unde se tranzacţionează de aproape 1 an şi pe scăderea sub paritate a ratei de schimb în viitorul apropiat", apreciază Cristian Cochinţu, specialistul în piaţa valutară al companiei de brokeraj Admiral Markets.
La începutul acestui an, George Soros şi-a vândut investiţiile în aur, chiar înainte ca preţul să se prabuşească. Acesta a mai beneficiat semnificativ din deprecierea masivă a yenului japonez (JPY), rapoartele din Japonia indicând un profit de peste 1 miliard de dolari pentru compania sa în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013 din vânzarea monedei locale, mai aduc în vedere specialiştii companiei de brokeraj.
Dolarul australian a avut la începutul zilei valoarea de 1,0082 dolari americani. După un curs oscilant în următoarele ore când a înregistrat fluctuaţii revenind la valoarea 1,0093 dolari americani şi coborând spre valoarea de 1,0058, dolarul australian a coborât la 1,0028 dolari americani la finalul zilei.