Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că imunizarea, împreună cu alte măsuri împotriva răspândirii noului coronavirus, reprezintă singura soluţie "realistă", relatează Agerpres.
El a îndemnat toţi cetăţenii să se vaccineze.
"Consider că este singura soluţie realistă pentru a ne proteja, alături de toate restricţiile privind circulaţia şi diseminarea virusului. Îndemn toţi cetăţenii ca atunci când sunt programaţi să vină să îşi facă această vaccinare cu speranţa că foarte curând o să scăpăm şi de consecinţele nefaste ale acestei pandemii, atât consecinţe sanitare, cât şi economice", a spus Oros.
Ministrul Agriculturii s-a vaccinat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", alături de ceilalţi membri ai Guvernului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Nastasia în data de 20.01.2021, 11:51)
Vrem să ne vaccinam dar nu avem posibilitatea de a ne programa.Sambata am incercat sa ma programez la acel telefon minune si operatorul m-a refuzat pe motiv că nu am e-mail, si ca este obligat medicul de familie sa ne programeze că asa este legea. Ori medicul nostru de familie nu s-a implicat în această problemă.