Managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că potrivit comunicatului Spitalului din Bruxelles pacienţii din Colectiv "păreau" să fie colonizaţi cu un anumit tip de bacterie, şi nu infectaţi.
Acesta a precizat că este diferenţă majoră între colonizare şi infectare.
"Ceea ce spune acest comunicat de presă cât se poate de clar şi de limpede este că pacienţii la admisie păreau să fie colonizaţi cu un anumit tip de bacterie. Colonizaţi, atenţie, şi nu infectaţi. Este o diferenţă majoră între colonizare şi infectare. Colonizarea înseamnă că există o populare cu un anumit tip de germen, dar care nu generează un proces infecţios", a afirmat Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit acestuia, oamenii sunt "colonizaţi" în cavitatea oro-faringiană, la nivelul foselor nazale, la nivelul tractului respirator, pe mâini, la nivelul tubului digestiv, chiar şi la nivelul tractului urinar. "Dacă nu am fi colonizaţi nu am putea să creştem şi nu am putea să ne dezvoltăm, pentru că aceste microorganisme care ne colonizează, deci care ne populează pe dinafară şi respectiv pe interior, produc o serie de elemente care sunt vitaminele fără de care nu am creşte", a explicat managerul Institutului "Matei Balş".