Ambasadorul Zuckerman, în numele Preşedintelui Trump şi al poporului Statelor Unite, transmite sincere condoleanţe familiilor celor care au pierit în incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ, transmie un comunicat de presă trimis redacţiei.
Ambasadorul Zuckerman a declarat: "Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi eroii care au salvat vieţi noaptea trecută, din incendiu. Medicul care s-a repezit în flăcări, riscându-şi viaţa pentru a-i salva pe alţii este un model demn de urmat pentru noi toţi. Îi dorim tot binele şi însănătoşire grabnică!"
Astăzi, la primele ore ale dimineţii, Ambasadorul Adrian Zuckerman i-a telefonat Prim-ministrului Orban pentru a transmite condoleanţe şi pentru a oferi sprijin deplin din partea Guvernului Statelor Unite, inclusiv ajutor în ceea ce priveşte investigarea cauzei incendiului şi prevenirea unor tragedii similare, pe viitor. Ambasadorul Zuckerman l-a felicitat pe Prim-ministru pentru răspunsul prompt, profesionist pe deplin, al Guvernului României la această tragedie. Răspunsul Guvernului este cu atât mai remarcabil, având în vedere presiunea enormă asupra resurselor Guvernului, pe fondul pandemiei Covid-19. Ambasadorul a stabilit cu Prim-ministrul să asiste cu un plan de revizuire şi modernizare sau reconstruire a tuturor spitalelor din România, pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple vreodată.
În semn de doliu pentru victime, Ambasadorul a solicitat arborarea drapelului american în bernă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.11.2020, 19:39)
Mulțumesc pentru sprijin, m-am liniștit acum pentru mine si familia mea.
Toate cele bune.
Dumnezeu sa va ajute la toti.