Expoziţii, conferinţe, concerte de muzică, biblioteci sau librării, sunt activităţi culturale puse la dispoziţie mai nou online, de cele câteva mari companii organizatoare de evenimente de agrement cultural, care s-au încăpăţânat să nu renunţe la activitatea lor simbolică şi să continue să comunice mesajul educativ în mediul online, în vremuri de distanţare socială.
Acum, când locaţiile fizice sunt închise, mediul online devine cea mai bună şi accesibilă oportunitate de a continua participarea la fenomenul cultural şi educaţional, mai ales că tehnologia ne permite vizitarea oricărui muzeu din lume, citirea cărţii preferate de la cele mai celebre biblioteci sau librării din ţară sau vizionarea unui concert de muzică clasică doar la un click distanţă.
Un mod alternativ de a petrece calitativ timpul acasă îl reprezintă şi programul gratuit, de rezistenţă şi solidaritate prin artă, în contextul crizei actuale, pus la dispoziţie pe platforma online Artmark Live. Ce privilegiu mai frumos poate fi decât să petreci seara aceasta de marţi vizionând online cel mai mare eveniment de artă de patrimoniu din primul trimestru - Licitaţia de Primăvară. Noua strategie de adaptare la situaţia actuală este un mod alternativ de a menţine vie arta şi cultura, punând la dispoziţie o platformă prin care poţi fi mai aproape de capodoperele artei româneşti, semnate de Marii Maeştrii - Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorge Petraşcu, Ştefan Luchian sau Theodor Pallady.
Seara de marţi va recrea în mediul virtual experienţa participării în sala de licitaţii prin prezenţa comisarului de licitaţii care va prezenta celebrele lucrări, cu care colecţionarii şi pasionaţii de artă s-au obişnuit, dar şi punerea la dispoziţie a unui chat online şi a unui număr de telefon al unui specialist care va oferi consultanţă în legătură cu o operă de artă sau procesul de licitare.
Evenimentul de astăzi, 24 martie, programat iniţial să aibă loc la Athenee Palace Hilton Bucureşti, va fi distribuit exclusiv online şi va putea fi vizionat gratuit, de la ora 19:30, pe platforma de licitaţii Artmark Live şi pe pagina de Facebook Galeriile Artmark.
Platforma Artmark Live dă posibilitatea plasării de oferte online, participării online, în regim live, adjudecării şi plăţii online. Totodată, la licitaţie se poate participa şi prin depunerea unor oferte prealabile scrise ori prin telefon, în timpul licitaţiei.