Aegon România estimează în acest an o creştere a subscrierilor de 20% faţă de 2014, la 60 milioane de lei, pe fondul avansului cu 10% al vânzărilor de poliţe noi şi dezvoltării unui nou parteneriat bancassurance, a declarat directorul general al companiei, Sînziana Maioreanu.
Domnia sa a declarat: "Anul trecut, subscrierile companiei au avansat cu 50%, la 50 milioane de lei, cifra fiind susţinută puternic de preluarea portofoliului de poliţe de la Eureko România, care a adus aproximativ 20.000 de poliţe. Fără această preluare, avansul primelor Aegon România s-ar fi situat între 10% şi 15%".
Societatea s-a plasat la finele anului trecut pe locul 9 în ierarhia asigurătorilor de viaţă, cu o cotă de piaţă de peste 3%.
Directorul general al Aegon România a declarat: "Vrem să creştem rapid în continuare şi suntem interesaţi să facem noi achiziţii pe piaţa asigurărilor de viaţă. Vizăm companii din top 10. Credem că se vor ivi noi oportunităţi de achiziţii, pe fondul presiunii pe care trecerea la Solvency II o va exercita asupra unor jucători din piaţă".
Primii cinci jucători de profil după nivelul primelor în 2014 sunt, potrivit Mediafax, ING Asigurări de Viaţă - 37,39%, Metropolitan Life - 16,1%, BCR Asigurări de Viaţă - 8,76%, Asirom - 5,95% şi Allianz-Ţiriac Asigurări - 5,92%. De asemenea, în acest clasament mai intră BRD Asigurări de Viaţă, Generali România, Eurolife ERB Asigurări de Viaţă, Grawe România şi Groupama România.
Anul trecut, potrivit datelor companiei, 75% din totalul subscrierilor au fost generate de asigurările tradiţionale, restul fiind din poliţe cu componentă investiţională. Portofoliul companiei în România a ajuns la peste 40.500 de poliţe la finele anului trecut.
Totodată, numărul despăgubirilor acordate clienţilor în 2014 a fost de peste patru ori mai mare decât în anul precedent, la 1,6 milioane de lei, creşterea fiind efectul dezvoltării accelerate înregistrate de companie în ultimul an.
Prezent la eveniment, şeful Aegon Pensii Private, Marius Raţiu, a declarat că, la finele anului trecut, valoarea activelor a atins 1,7 miliarde de lei, de la 416 milioane de lei, în decembrie 2013, pe fondul preluării fondului administrat de Eureko Pensii Private.
"În cursul lunii noiembrie 2014 am finalizat preluarea fondului administrat de Eureko Pensii Private. Această operaţiune a adus circa 472.000 de clienţi şi am ajuns la 768.861 la finalul lui 2014, de la 263.990 în 2013. De asemenea, Aegon Pensii a ajuns la o cotă de piaţă de peste 12% în privinţa numărului de clienţi şi am urcat trei poziţii în ierarhia administratorilor, de la locul 7 la locul 4", a spus Raţiu.
El a estimat că, la finele acestui an, Aegon Pensii Private va administra active de peste două miliarde de lei, pe fondul majorării contribuţiei la Pilonul II de la 4,5% la 5% şi intrării pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III).
"În urma unei infuzii de capital de 40 milioane de lei, realizată în 2014, Aegon Pensii Private a obţinut autorizarea de a intra pe Pilonul III şi sperăm ca în următoarele două luni să obţinem autorizarea şi pentru fondul de pensii facultative", a mai spus Raţiu.
Grupul olandez Aegon a înfiinţat subsidiara din România la începutul anului 2008.
În ianuarie 2013, Aegon a anunţat că va prelua activităţile de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko România, parte a grupului financiar Achmea, de asemenea din Olanda, şi le va integra în operaţiunile Aegon de pe piaţa locală.