Aegon România a înregistrat în 2022 o cotă de piaţă de 4.92%

S.B.
Companii / 23 mai 2023

Aegon România a înregistrat în 2022 o cotă de piaţă de 4.92%

Compania de asigurări de viaţă Aegon România, parte a grupului financiar internaţional Aegon, a încheiat anul 2022 cu un volum al primelor brute subscrise (PBS) de 165,73 milioane de lei, în creştere cu peste 8% faţă de 2021 şi o cotă de piaţă în creştere, la 4,92%.

Aceste rezultate au menţinut compania pe poziţia a 7-a în top companii de pe segmentul asigurărilor de viaţă.

La nivel naţional, segmentul de asigurărilor de viaţă a avansat în ultimul an cu 1%, la 2.65 miliarde de lei, în uşoară creştere faţă de nivelul de 2,61 miliarde de lei din 2021, conform raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară pe anul 2022. La nivel general, piaţa asigurărilor din România a crescut anul trecut cu 16%, până la un total de 16,5 miliarde lei prime brute subscrise.

"Creşterea din ultimul an reflectă încrederea pe care continuă să ne-o acorde românii şi în această perioadă complicată, lovită de neprevăzut şi noi incertitudini. Avem un portofoliu de produse croite în aşa fel încât să răspundă grijilor pe care şi le fac pentru viitorul lor şi al celor dragi. Ne-am bucurat să vedem că oamenii înţeleg tot mai mult valoarea pe care le-o aduce o astfel de asigurare, împărţind povara riscului şi oferindu-le o plasă de siguranţă pentru evenimente neprevăzute. De asemenea, vedem că nu sunt puţini cei care îşi planifică ziua de mâine şi aleg să economisească printr-o asigurare pentru viitorul sau studiile copiilor.

Aceste rezultate vin şi ca răspuns al muncii partenerilor noştri bancari şi brokeri. Cu ajutorul lor reuşim zi de zi să aducem mai aproape de români soluţii de asigurare atât pentru evenimente planificate din viaţa lor, cât şi pentru evenimentele neprevăzute", a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb