Cea mai mare companie aeriană din Rusia, Aeroflot, a cumpărat opt avioane Airbus A330 de la firme străine de leasing, "ca parte a îndeplinirii obligaţiilor contractuale", conform Reuters.
Aeoflot, companie deţinută majoritar de stat, a făcut acest anunţ ieri, însă nu a precizat de la ce companii avea în leasing avioanele respective. Sancţiunile impuse de Occident Moscovei au făcut ca firmele de leasing din Occident să rezilieze contractele pentru sute de aeronave închiriate de companiile aeriene ruse. Peste 400 dintre ele, în valoare de aproape 10 miliarde de dolari, se aflau în Rusia la acea vreme, iar Moscova le-a interzis companiilor aeriene să le returneze. Ca să poată beneficia în continuare de certificate de navigabilitate valabile şi pentru ca operatorii aerieni ruşi să le poată folosi în continuare, autorităţile ruse au transferat aeronavele în propriul registru al ţării. Între timp, firmele de leasing au depus cereri de recuperare a pagubelor de la firmele de asigurare. Cea mai mare solicitare a fost făcută de AerCap: 3,5 miliarde de dolari pentru mai mult de 100 de avioane. AerCap, cea mai mare companie de leasing de avioane din lume, nu a răspuns solicitărilor Reuters pentru declaraţii privind această situaţie.