• Guvernatorul BNR s-a pronunţat, ieri, public pentru privatizarea băncii, considerînd că, prin garanţiile de stat de care beneficiază, CEC distorsionează concurenţa pe piaţa bancară
• Constantin Teculescu, preşedintele CEC, susţine că privatizarea băncii ar putea fi decisă în 2005, după finalizarea procesului de restructurareGuvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, s-a pronunţat ieri public pentru privatizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), subliniind că această instituţie de credit care se bucură de anumite privilegii din partea statului distorsionează concurenţa de pe piaţa bancară.
Poziţia Băncii Centrale vine chiar în momentul în care Guvernul este criticat din toate părţile pentru ordonanţa de urgenţă prin care a obligat ANL şi Compania Naţională să împrumute 6500 de miliarde de lei, doar de la CEC, distorsinînd piaţa. Guvernatorul BNR a subliniat: "Sînt şi o spun în mod public pentru privatizarea CEC. Am susţinut această insituţie care este mai veche decît BNR şi care a depozitat majoritatea eco-nomiilor populaţiei. Lucrurile nu mai stau acum la fel. CEC a pierdut piaţa, a rămas neinformatizată şi este suprapopulată cu personal. CEC nu mai deţine acum decît 7% din economiile populaţiei faţă de peste 90% cît înregistra în anii '90". Preşedintele CEC, Constantin Teculescu, recunoaşte că banca a pierdut mult din cota de piaţă, însă spune că acest lucru este firesc: "Este perfect adevărat că CEC deţinea peste 90% din depozitele populaţiei, în anii '90, în condiţiile în care eram singura bancă de pe piaţă. Pînă în prezent au mai apărut încă 40 de bănci şi, cu toate că activele CEC au crescut la peste 40.000 miliarde lei, mi se pare firesc ca, în aceste condiţii, CEC să îşi reducă cota de piaţă". Preşedintele CEC ne-a spus că au avut loc deja discuţii, în acest an, cu Ministerul Finanţelor (acţionarul majoritar al băncii), privitoare la privatizarea CEC. "În anul 2005, urmare a planului de restructurare care se aplică în cazul CEC, Ministerul Finanţelor va lua o decizie", afirmă domnul Teculescu.
Surse din Ministerul Finanţelor susţin că privatizarea CEC este un obiectiv al discuţiilor dintre Guvern şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale. "Pînă în prezent nu a fost stabilit un anumit termen limită pentru privatizarea CEC", au precizat sursele amintite.