Afaceri în creştere şi profit în scădere pentru Loulis în primul trimestru

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 mai 2007

Compania Loulis SA Ilfov a afişat un profit net în primul trimestru de 3,089 milioane lei (peste 930.00 euro), în scădere cu 22,7% faţă de perioada similară a anului trecut, iar afacerile au crescut cu 48% la peste 50,18 milioane lei, potrivit raportului publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania a încheiat primul trimestru din 2006 cu o cifră de afaceri de 33,69 milioane lei şi o un profit net de 4,05 milioane lei.

Compania Loulis SA Ilfov estimează un profit net de 11,14 milioane lei (3,33 milioane euro) în anul 2007, de peste 4 ori mai mare decât rezultatul afişat de companie pentru anul trecut. Acţionarii companiei au aprobat estimarea unor venituri totale de 226,78 milioane lei pentru anul în curs, cu 17% mai mari decât cele obţinut în 2006, de 177,08 milioane lei.

Profitul net obţinut de Loulis în 2006 a fost de 2,64 milioane lei (800.000 euro), în condiţiile în care în 2005 compania a înregistrat o pierdere de 7,7 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei în 2006 a fost de 160 milioane lei (47 milioane euro), în creştere cu 14% faţă de cea din anul anterior, când Loulis a obţinut o cifră de afaceri de 140 milioane lei.

Compania are un capital social de 41 milioane lei (12 milioane euro). Titlurile societăţii sunt listate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, din ianuarie 2004, sub simbolul MPN. Acţionarul majoritar al companiei este Loulis international Foods Enterprises Ltd, care controlează 88,3% din capitalul social, iar Katselis Sons SA deţine 9,64% din pachetul total de acţiuni.

Acţiunile Loulis au încheiat şedinţa de tranzacţionare de miercuri la 0,5lei, ceea ce conduce la o capitalizare de 230 milioane lei (70 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb