AGENŢIA INTERNAŢIONALĂ A ENERGIEI: Pieţele petroliere europene pot face faţă stopării exporturilor ruseşti

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 10 ianuarie 2007

Pieţele petroliere europene pot face faţă stopării exporturilor ruseşti

Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) consideră că pieţele petroliere europene pot face faţă suspendării exporturilor de profil din Rusia, via Belarus. Amintim că, luni, conducta Drujba (Prietenia) a fost închisă, iar livrările de petrol rusesc destinate Germaniei şi Poloniei au fost stopate. Şi Ungaria este afectată de închiderea conductei Drujba, la fel şi Cehia.

"Aparent, nu există niciun impact imediat asupra vreunei rafinării din ţările implicate în această criză, având în vedere că fiecare dispune de stocuri de lucru pe mai multe zile", au declarat oficialii AIE, adău­gând: "În consecinţă, nu există niciun pericol că vor apărea în­treruperi în livrările de pro­duse către consumatorii finali".

Potrivit specialiştilor AIE, în situaţia în care întreruperile livrărilor de petrol prin conducta Drujba se vor prelungi, fiecare dintre rafinăriile afectate ar putea găsi surse alternative de aprovizionare cu ţiţei, iar unele dintre ele au şi început să facă demersurile necesare în acest sens, fie prin intermediul porturilor de la Marea Baltică, fie prin intermediul conductelor care vin din alte surse.

AIE a subliniat că ţările afectate de această criză dispun de rezerve strategice de petrol care ar putea fi utilizate în caz de nevoie, însă "deocamdată, piaţa este perfect capabilă să gestioneze stituaţia".

Rusia a acuzat Belarusul, luni, că a furat aproximativ 80.000 de tone de petrol rusesc din oleoductul Drujba, o importantă conductă petrolieră ce leagă Europa de Rusia via Belarus, şi în consecinţă a decis să oprească exporturile sale de petrol către consumatorii occidentali. Decizia a oprit practic livrările de petrol rusesc destinate Germaniei şi Poloniei. Societatea rusă "Transneft", monopolul rus care se ocupă de gestionarea conductelor petroliere, a precizat că a fost nevoită să recurgă la acest gest din cauză că autorităţile de la Minsk au sustras petrol rusesc destinat Europei din conducta Drujba. Pe de altă parte, Rusia şi Belarusul s-au aflat în conflict pe marginea taxelor de transport petrolier.

Autorităţile UE se pregăteau de negocieri cu Rusia şi Belarusul pentru rezolvarea crizei.

Rusia reduce taxa de export petrolier începând cu 1 februarie

Taxa pe care o percep autorităţile ruse exportatorilor de ţiţei va fi de 179,7 dolari pe tona metrică începând cu 1 februarie 2007, în scădere cu un dolar faţă de taxa stabilită la 1 decembrie 2006. Alexander Sakovici, reprezentant al autorităţii vamale din Rusia, declară: "Taxa de export petrolier va fi, de la 1 februarie, de 179,7 dolari/tonă". Sakovici a amintit că taxa pentru exportul petrolier este modificată o dată la două luni, în funcţie de evoluţia preţului petrolului rusesc Ural pe pieţele europene. Petrolul Ural este marca de top a ruşilor, însă acesta este vândut la un preţ mai mic decât cel al ţiţeiului Brent din cauza conţinutului mai mare de sulf.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb