AGENŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ENERGIE: În 2030, gazul natural va deveni a doua resursă energetică din lume

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 ianuarie 2006

Consumul mondial de gaz natural a înregistrat o creştere continuă în ultimii 30 de ani, urmînd ca în jurul lui 2030 aces-ta să devină a doua resursă energetică din lume, estimează Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE). Astfel, în următorii 30 de ani, procentul ocupat de gazul natural în ansamblul consumului mondial de energie ar urma să crească de la 21 la 25 de procente. Gazul natural va deveni astfel a doua resursă energetică mondială, devansînd cărbunele care în prezent ocupă poziţia secundă după petrol. În ceea ce priveşte Europa, partea ocupată de gazul natural în consumul total de energie ar urma să crească de la 23 de procente în prezent la 25 de procente în 2010 şi la 32 de procente în 2030. Gazul natural va cîştiga astfel procentele pierdute de cărbune şi petrol. Partea ocupată de petrol ar urma să scadă de la 38 de procente în 2002 la aproximativ 36 de procente în 2030, iar procentul carbunelui din consumul total de energie al Europei va scădea de la 18 procente în 2002 la 13 procente în 2030. Comparativ, în anul 1971, în Europa, gazul natural nu ocupa decît opt procente din consumul total de energie iar petrolul aproximativ 52 de procente şi cărbunele 35 de procente, însă această situaţie este anterioară şocului petrolier din anii 1970.

Potrivit Eurogas, Federaţia europeană a industriei gazului natural, în anul 2004 topul principalelor trei sectoare care au avut nevoie de gaz natural a avut următoarea compoziţie: sectorul rezidenţial şi comercial (încălzire şi pregătirea alimentelor) a absorbit 38,5 la sută din total, industria cu 34,7 procente şi centralele termice (producţia de electricitate) cu 22,1 procente. Eurogas estimează că în prezent Europa, incluzînd însă şi Norvegia, produce aproximativ 60 la sută din nevoile sale de gaz natural, însă dată fiind creşterea rapidă a necesităţilor sale de consum, vechiul continent va deveni din ce în ce mai dependent de exterior. De fapt Europa nu deţine decît aproximativ patru procente din rezervele mondiale dovedite de gaz natural faţă de 40 de procente în cazul Orientului Mijlociu şi 32 de procente în cazul fos-tei URSS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb