Agenţia Spaţială Europeană (ESA) doreşte să trimită un astronaut european pe Marte înainte de 2040, informează DPA, potrivit Agerpres.
Într-un document strategic, agenţia cu sediul la Paris a precizat că Europa va face parte din prima misiune cu echipaj uman către Marte, realizată în cooperare cu alte agenţii.
Explorarea fără echipaj uman a Planetei Roşii urmează să fie accelerată ca parte din pregătirile pentru acea misiune, iar ESA spune că toate opţiunile accesibile pentru lansare către Marte ar trebui luate în calcul.
ESA doreşte să joace un rol de pionierat în coborârea şi aterizarea încărcăturilor, dar şi în domeniul susţinerii vieţii. Avansurile tehnologice pentru zboruri cu echipaj uman ar trebui totodată să ajute la atingerea obiectivului, a mai spus agenţia.