AGENŢIILE DE PRESĂ: Cu peste 13.000 de cazuri de infectare, Elveţia încă are capacitate liberă la terapie intensivă

D.F.
Internaţional / 28 martie 2020

Cu peste 13.000 de cazuri de infectare, Elveţia încă are capacitate liberă la terapie intensivă

Elveţia a ajuns sâmbătă la 13.377 cazuri de infectare cu coronavirus şi la 242 de decese, în timp ce Ministerul elveţian al Sănătăţii afirmă că temerile sale cele mai rele încă nu s-au materializat şi există în continuare o capacitate de tratare a pacienţilor la terapie intensivă, relatează agenţia Reuters.

Elveţia este a şasea ţară europeană în ordinea numărului infectărilor cu noul coronavirus, dar raportat la populaţia sa de numai 8,6 milioane ea este aproximativ la fel de afectată de pandemie ca Italia şi Spania, având însă proporţional mai puţine decese decât aceste două ţări ale căror sisteme sanitare sunt saturate.

Unităţi medicale ale armatei elveţiene au fost desfăşurate pentru a ajuta spitalele în mai multe regiuni, inclusiv în regiunea Ticino care se învecinează cu Italia, şi s-a început folosirea produselor farmaceutice păstrate în resursele strategice.

În pofida numărului foarte mare de îmbolnăviri, oficialii elveţieni afirmă că există în continuare paturi pentru terapie intensivă, dificultăţi fiind întâmpinate mai ales în procurarea unor materiale sanitare şi medicamente, cum este cazul analgezicelor puternice.

''Cele mai rele prognoze pe care le-am făcut cu câteva săptămâni în urmă încă nu s-au materializat'', a declarat la o conferinţă de presă responsabilul pentru comunicare al Ministerului elveţian al Sănătăţii, Daniel Koch. Acesta a precizat că în prezent 280 de pacienţi ''care luptă pentru viaţa lor'' sunt la terapie intensivă, dar sistemul sanitar elveţian are în total peste 1.000 de ventilatoare pentru respiraţie asistată, astfel că poate face faţă unei creşteri a cazurilor în stare gravă.

''Nicio secţie ATI nu este copleşită. Toate încă mai au capacitate liberă. Putem ventila mecanic mai mulţi oameni, dar sperăm că populaţia va rămâne disciplinată. Aceasta este singura cale de a evita o situaţie în care mult mai mulţi pacienţi vor avea nevoie să fie ventilaţi'', a insistat oficialul elveţian, făcând referire la măsurile de izolare şi distanţare socială necesare prevenirii agravării epidemiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb