AGENŢIILE DE PRESĂ: Marea Britanie plănuieşte să finalizeze negocierile referitoare la Brexit în iunie

D.B.
Internaţional / 27 februarie 2020

Marea Britanie plănuieşte să finalizeze negocierile referitoare la Brexit în iunie

Boris Johnson solicită Uniunii Europene un acord de comerţ după modelul canadian dar va renegocia în iunie şi se pregăteşte pentru o ieşire "ordonată" din perioada de tranziţie, scrie The Guardian.

Stabilindu-şi mandatul de negociere pentru discuţiile cu UE, Downing Street a transmis că vrea "libertate de reglementare" din partea UE şi nu va accepta niciun rol pentru Curtea europeană de justiţie (ECJ) în mecanismele de soluţionare a litigiilor.

Guvernul a afirmat că speră să obţină "deplinul acord" al unei înţelegeri în iunie cu scopul de a-l finaliza până în septembrie.

Dar a precizat că, dacă nu vor fi înregistrate suficiente progrese până în iunie, atunci guvernul "va fi nevoit să decidă dacă atenţia Regatului Unit trebuie să se îndepărteze de la negocieri şi să se concentreze numai pe continuarea pregătirilor interne pentru a ieşi din perioada de tranziţie în mod ordonat".

Solicitările Regatului Unit sunt în contradicţie cu cele ale UE, care doreşte un anumit grad de aliniere normativă a reglementărilor, cu opţiunea de a impune tarife dacă una dintre părţi renunţă. De asemenea, ar dori un rol pentru ECJ.

Mandatul de negociere al Marii Britanii solicită:

- O piaţă liberalizată pentru comerţul cu mărfuri, fără tarife, taxe sau restricţii cantitative în ceea ce priveşte comerţul cu produse fabricate sau agricole.

- Concurenţa şi subvenţiile nu ar trebui să facă obiectul mecanismului de soluţionare a litigiilor acordului final, care a fost semnalat anterior în declaraţia politică.

- Un acord separat privind pescuitul care ar permite negocierile anuale privind accesul la apele celorlalte state, inclusiv captura şi cota admisibilă. UE vrea ca pescuitul să fie considerat parte a acordului general.

- O înţelegere referitor la echivalarea serviciilor financiare care va fi decisă înainte de sfârşitul lunii iunie.

Marea Britanie a respins mandatul de negociere al UE când a fost stabilit marţi.

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE cu Marea Britanie, a avertizat în cadrul unei conferinţe de presă de la Bruxelles, că înţelegerile pentru viitoarea relaţie comercială între Uniune şi Londra vor fi "dificile, poate chiar foarte dificile".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb