În mai multe punte de trecere a frontierei de pe graniţa de vest şi de pe cea de sud a României se înregistrează trafic intens, sâmbătă după amiază, la intrarea în ţară pe benzile dedicate autovehiculelor, informează news.ro.
La Nădlac II timpul de aşteptare ajunge a două ore, în timp ce la Vama Veche cei care intră în ţară cu autoturismul aşteaptă până la 80 de minute.
Conform informaţiilor furnizate pe portalul web al Poliţiei de Frontieră, sâmbătă după amiază la punctul de trecere Nădlac II timpul de aşteptare este de 120 de minute pentru intrarea ăn ţară.
"Intrare: 8 artere; Ieşire: 6 artere; Trafic intens-număr foarte mare de călători şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificările la frontieră pe sensul de intrare/ieşire în/din ţară", anunţă Poliţia de Frontieră.
Tot pe graniţa de vest, aglomeraţie la intrarea în ţară s-a format in la punctul de trecere a frontierei Petea, unde timpul de aşteptare pentru autoturisme este de o oră.
Pe graniţa de sud, se înregistrează aglomeraţie la punctul de trecere de la Vama Veche, unde autoturismele aşteaptă o oră şi 20 de minute pentru intrarea în ţară, dar şi la Calafat, unde la intrarea în ţară timpul de aşteptare este de 70 de minute, conform sursei citate.
La punctul de trecere a frontierei Giurgiu se intră n ţară pe 7 artere, iar timpul de aşteptare este de 50 de minute.
Tot pe graniţa de sud, traficul este suspendat temporar în punctele de trecere de la Dobromir şi Lipniţa.